 |
|
| Anatol Țăranu | |
În toate timpurile puterile coloniale au mers în țări noi pentru a le asupri și a se îmbogăți pe cheltuiala popoarelor cotropite. Pentru a atinge acest obiectiv, colonialiștii recurgeau la desfășurarea violenții în masă în teritoriile acaparate, dar, în același timp, erau preocupați și de implantarea diverselor mituri în conștiința popoarelor asuprite, prezentându-se pe sine că pe un popor mare care merge să salveze sălbaticii primitivi. La fel au procedat toți colonialiștii fără excepții, inclusiv promotorii colonialismului ruso-sovietic.
Diferit, dar identic
Spre deosebire de marele puteri coloniale europene, care s-au dezvoltat ca imperii de peste mări, colonialismul rus se caracteriza prin calitatea sa metropolitană, continentală. Chiar dacă imperiul țarilor ruși, care pe parcurs s-a prefăcut în imperiul sovietic, se deosebea de imperiile coloniale în sensul clasic, totuși, el pe deplin și-a însușit principalele caracteristici ale politicii coloniale prin instaurarea puterii militaro-politice, opresiunii economice și impunerii culturii și limbii ruse în teritoriile ocupate. Uniunea Sovietică a adăugat la arsenalul mitologic colonialist mitul frăției între popoare, în cadrul căruia există fratele mai mare care aduce eliberare, civilizație și progres tehnologic.
Analiză detaliată a modului în care acționează colonizatorii demonstrează că la prima etapă populația colonizată se simte asuprită, experimentând ură și agresivitate față de asupritorii săi. Dar manifestarea acestor stări de protest și de rezistență devin foarte periculoase, deoarece colonialistul își stabilește întotdeauna puterea prin violență. Iar colonizatul, după mai multe încercări de rezistență, în cele mai multe cazuri își da seama de toată neputința lui și dezvoltă o obediență asumată, conformându-se stării sale de victimă. Iar odată pornită, mașina de propagandă a colonialiștilor produce efecte profunde de spălare a crierilor, care în plan psihologic transformă reacția de ură și agresivitate a asupriților într-o formă de admirație în raport cu colonizatorii. Treptat, populația cotropită începe cu adevărat să creadă în mitul impus de colonizatori, acceptând că aceștia chiar au adus eliberarea, cultura, știința, civilizația.
Obiectivele tuturor coloniilor
În raport cu colonialismul este importantă înțelegerea despre adevăratele obiective ale colonizatorului, care niciodată nu urmărește scopul de a dezvolta țările colonizate. Tot ce își dorește este să se îmbogățească, să acapareze resurse materiale și umane. Pentru a atinge acest obiectiv, el uzează de forța brută împotriva oricărei rezistențe, dar și colonizează creierul populației locale pentru a coloniza efectiv teritoriul. Pentru a controla mentalul colectiv al populației coloniei, colonizatorul întreprinde măsuri susținute pentru a priva populația locală de propria identitate. Iar la baza oricărei identități naționale se găsește limba vorbită, anume limba determină unicitatea și autoidentificarea unei persoane. Limba este prima cauză care determină unicitatea culturilor naționale, a viziunilor specifice fiecărui popor asupra lumii. După ce și-a pierdut limba în urma proceselor de deznaționalizare, populația asuprită începe să se privească pe ea însăși prin ochii unui colonialist.
Cea mai ușoară modalitate de a coloniza mintea este să privezi o persoană de capacitatea de a comunica în limba sa, periclitând procesul firesc de dezvoltare a limbii populației asuprite, impunând pe această cale o comunicare lapidară, primitivă, lipsită de culoare. Pentru că o limbă dezvoltată este baza comunicării, modul în care oamenii își construiesc viziunea asupra lumii, modul în care se comunică cu cei dragi, cu strămoșii. O persoană căreia i-au fost luate cultura, identitatea și limba devine nimeni și a nimănui. Poate fi trimisă la orice război, la orice construcție grea, devine material uman ușor de manipulat și nu va avea niciun motiv să reziste, fiindcă este privată de identitate.
Mitul măreției colonizatorului
Cel mai important mit pe care îl aduce colonizatorul cu el în țările cucerite, este mitul măreției sale. Fiindcă dacă cultura colonizatorului este grozav de măreață, atunci o altă cultură devine automat primitivă. Ca rezultat, eforturile colonizatorilor în timp produc efectul când oamenii supuși procesului de colonizare încep să creadă că limba lor nativă este una nedezvoltată, primitivă, în care este imposibil să redai toată gama multicoloră a realității. Acesta este momentul în care colonizații încep să se privească pe sine prin ochii unui colonizator - vorbesc despre ei înșiși în felul în care colonizatorul le-a implantat în creierul lor de mulți ani viziunile sale despre realitățile ce-i înconjoară.
Toate caracteristicile colonialismului expuse mai sus cu ușurință se regăsesc în istoria practicilor coloniale ruso-sovietice aplicate pe parcurs de două secole în Moldova la Est de Prut. Pentru a justifica raptul Basarabiei la 1812, administrația colonială țaristă a instaurat o cortină de fier pe linia Prutului, limitând pe această cale contactele culturale ale populației ținutului cu masivul cultural românesc. Izolați de consângenii săi de peste Prut, românii de pe malul stâng al râului au fost închiși într-un fel de ghettou cultural, în care orice dezvoltare a culturi și a limbii naționale au fost drastic restricționate și reduse la forme primitive de manifestare la nivel rural. Paralel s-a produs o deznaționalizare profundă a elitelor naționale, supraviețuirea lor materială și de castă fiind condiționată de renunțarea la cultura, limba și identitatea națională prin acceptarea rusificării totale.
Din dur în mai dur
Și mai dure au fost practicile deznaționalizatoare coloniale pe timpul URSS. Sovieticii pe larg au aplicat metodele deconstrucției identitare, prefăcându-i pe băștinașii din Transnistria, iar după 1940 și pe cei din Basarabia, în moldoveni deosebiți de români. Deconstrucția identitară sovietică a produs un fenomen nemaiîntâlnit în altă parte a lumii, când comunitatea istorică a românilor-moldoveni a fost divizată în două grupuri identitare diferite – români și moldoveni. În veselia nebuniei coloniale s-a ajuns până la aberația existenții a două limbi distincte – cea română, vorbită în Moldova din dreapta Prutului și cea moldovenească, vorbită în Moldova din stânga râului. Și această aberație continuă și azi să anime mințile unui anumit contingent de populație din Republica Moldova, rămas prizonier preceptelor propagandei coloniale și demonstrând prin aceasta faptul că mintea poate rămâne colonizată și după plecarea colonialistului.
De aici rezultă importanța dezvoltării limbii și culturii naționale a fostelor popoare asuprite, fără de care nu poate să înceapă procesul decolonizării efective a fostelor colonii. În același timp este necesar de a conștientiza faptul că colonizarea este o puternică mașinărie de propagandă, care trebuie contracarată prin eforturi susținute la nivel de politici de stat. Menirea acestor politici rezidă în încetățenirea în mentalul colectiv a înțelegerii că nicio cultură nu poate fi mai mare decât alta. Fiecare cultură națională este excepțională pentru oamenii ei. Altcuiva poate să nu-i placă, poate fi de neînțeles, poate părea diferită, dar pentru fiecare persoană cultura sa este autentică, unică și irepetabilă.
„Cu ce preț”?
Când se afirmă că colonialistul ruso-sovietic ne-a dat acces la limba și marea cultura rusă, îi citim și îi apreciem pe Dostoievski, pe Tolstoi, muzica lui Ceaikovski, trebuie să ne întrebăm cu ce preț?! Iar prețul a fost renunțarea la cunoașterea și însușirea propriei culturi și limbi prin introducerea unilaterală a culturii, tradițiilor și obiceiurilor unui singur popor ales a fi națiune imperială, dominația căruia putea fi instaurată doar prin reprimarea culturii, obiceiurilor și tradițiilor populației locale. Eliberarea de jugul cultural colonial nu poate să se producă fără a depăși clișeele propagandistice despre măreața și puternica Uniune Sovietică, care în realitate a fost o putere colonialistă, un agresor care a provocat nenumărate dezastre economice și de mediu, foamete, vieți ruinate ale generațiilor întregi de conaționali de ai noștri.
Decolonizarea definitivă
Decolonizarea efectivă nu are cum să se producă fără reîntoarcerea statutului dominant în societate a limbii și culturii naționale. Acesta este prima și cea mai importantă condiție a ruperii definitive a lanțurilor jugului colonial. În societatea moldovenească deșteptarea culturală anticolonială se complică datorită vitalității mitului moldovenismului antiromânesc de sorginte colonială, care este înrădăcinat în mentalul colectiv al unei părți consistente încă a băștinașilor, perpetuând starea minții colonizate în condițiile când colonizatorul deja a plecat.
Starea de spirit bazată pe preceptele culturale ale moldovenismului antiromânesc se prezintă ca principalul obstacol pe calea decolonizării efective a Republicii Moldova, iar întronarea identității românești a populației majoritare este indiciul cel mai precis de depășire definitivă a influențelor nocive ale trecutului colonial.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
