Deocamdată nu a fost semnat contractul privind livrarea gazelor naturale pentru Moldova

Până în prezent, Republica Moldova nu a semnat cu concernul rus Gazprom un nou contract de import a gazelor naturale pentru anul 2006. Negocierile oficialilor moldoveni la Moscova continuă, a declarat pentru Info-Prim Neo responsabilul Guvernului pentru relaţii cu presa, Carmena Lupei. Anterior, ministrul Economiei şi Comerţului Valeriu Lazăr a spus că contractul ar putea fi semnat la 27 martie curent şi va fi valabil până la sfârşitul anului curent. Lazăr a menţionat că paralel se negociază posibilitatea încheierii unui contract de lungă durată, circa 5 ani. Ministrul a evitat să spună asupra cărui preţ insistă Moldova, dar a evidenţiat că se doreşte „un preţ bun”. Potrivit lui, părţile au convenit să nu facă publice detaliile privind stabilirea noului tarif la gaze, până nu vor finaliza consultările. Pe de altă parte, conducătorul companiei ruseşti Gazprom, Alexei Miller, a menţionat anterior că preţul la gaze pentru Moldova urmează să fie stabilit la nivelul celui european. Analişti economici şi experţi în domeniu se arată convinşi că, fără cedări serioase, R. Moldova nu va obţine un preţ mai mic de 160 USD, cât solicită Rusia. Totodată, ei învinuiesc oficialităţile moldovene, implicate în negocierile cu Gazprom, de intransparenţă în procesul de tratative. Delegaţia moldovenească este condusă de prim viceprim-ministrul Zinaida Grecianâi. La tratative participă şi ministrul Economiei şi Comerţului Valeriu Lazăr. Serviciul de presă al Guvernului nu a oferit detalii privind componenţa deplină a delegaţiei. Conform actualului contract, valabil până la 1 aprilie curent, concernul rus Gazprom livrează R. Moldova gaze naturale la un preţ de 110 USD pentru o mie de metri cubi. Până la 1 ianuarie 2006, tariful era de 80 USD.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.