Calculele post-criză politică a Democraților ar rezulta din faptul că noua guvernarea se află la o intersecție fragilă de circumstanțe, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
Politologul scrie că printre așteptările Democraților se numără, in primul rând, faptul că noul executiv are în fața sa o agendă încărcată de probleme socio-economice, care va necesita practic toată energia și atenția disponibilă. Viteza cu care vor fi corectate și relansate reformele va determina capacitatea Moldovei de a reobține accesul la asistența europeană, punctează Dionis Cenușa.
Potrivit lui, cea de-a doua circumstanță delicată pe care trebuie să o depășească noua guvernare este conviețuirea politică în legislativul moldovenesc, unde majoritatea PSRM și ACUM nu și-a pierdut caracterul artificial și este vulnerabilă atât timp cât îi lipsește un mecanism autentic și funcțional de coordonare eficientă (secretariat pentru coaliția de guvernare).
Al treilea aspect important menționat de către Dionis Cenușa ține de liberalizarea procesului electoral pe care o promovează PSRM-ACUM și ale căror consecințe sunt imprevizibile. Socialiștii vor trebui să-l înfrunte în curând pe Renato Usatîi, a cărui revenire în politică deja se proliferează.
Politologul consideră ca vidul care se va forma după demonopolizarea puterii politice va duce la revizuirea scenei politice și generarea unei competiții pentru viitoarele alegeri locale, parlamentare și prezidențiale.
Totodată, noile condiții politice și dispariția inamicul comun ar putea diminua consensul din interiorul ACUM, prognozează Dionis Cenușa.
Un asemenea context politic incert oferă Democraților timp pentru a-și restructura rețelele de clientelism, fără a renunța definitiv la prezența activă în politicul moldovenesc și influențarea acestuia, opinează politologul.
Democrații ar putea avea intenția de a destabiliza coaliția ACUM-PSRM, inclusiv cu inițiative precum moțiune de cenzură contra președintelui Igor Dodon, acuzabil de promovarea intereselor rusești, concluzionează Dionis Cenușa.