Episodul I al analizei „Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată”, publicat luni, 5 iulie, a urmărit anumite paralele între procesul de desovietizare realizat de ţările baltice ex-sovietice şi tentativa de reanimare a procesului respectiv în Republica Moldova. În acest sens, se poate presupune că „decretul Ghimpu”, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată drept Zi a ocupaţiei sovietice şi de comemorare a victimelor regimului comunist, a putut face parte dintr-o idee naţională similară celor promovate de baltici. Episodul I a încercat să evalueze reuşitele şi nereuşitele acestei abordări (vezi “Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Episodul I” aici). Episodul II, publicat marţi, 6 iulie, a avut în vizor valoarea istorică a documentului, subtextele şi manipulările politice ale acestuia (vezi “Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Episodul II” aici). Ultimul episod al analizei „Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată” se referă la efectele produse de acesta pe planul relaţiilor internaţionale.
Consiliul Europei nu ne recomandă, dar poate accepta...
Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi SUA nu s-au pronunţat oficial pe marginea prevederilor „decretului Ghimpu” şi mai degrabă că nici nu se vor pronunţa. Unicul lucru cunoscut în acest sens i-a scăpat lui Marian Lupu într-o dezbatere televizată cu ceilalţi lideri ai AIE. „Doar ţineţi minte bine că Secretarul General al CoE ne-a recomandat să nu ne atingem de sferele acestea delicate ca simbolica şi denumirea Partidului Comuniştilor etc”, i-a reproşat Lupu lui Ghimpu insistenţa cu care acesta doreşte să implice partenerii de coaliţie în chestiuni delicate, nerpioritare, la părerea liderului PDM.
La prima vedere, este o sugestie stranie a înaltului demnitar european, dacă ţinem cont de existenţa a tocmai două rezoluţii a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care formulează expres recomandări privind eliminarea moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste, precum şi privind condamnarea crimelor regimurilor comuniste totalitare. Însă partenerii internaţionali occidentali au demonstrat de mai multe ori că sunt gata să trateze Republica Moldova ca pe un copil agitat, uneori capricios, alteori needucat, alteori periculos, dar care are, până la urmă, şanse să-şi facă lecţia.
Occidentalii ţin mult la liniştea şi stabilitatea din Republica Moldova şi sunt gata să cedeze mult pentru aceasta. De regulă, ei aprobă acele decizii ale politicienilor moldoveni care sunt susţinute de mai multe forţe politice, care denotă o voinţă politică majoritară clară, cel puţin. Schimbarea atitudinii europenilor în raport cu referendumul privind alegerea şefului statului este o dovadă foarte grăitoare în acest sens. Cu atât mai mult ar accepta occidentalii o idee naţională cu susţinere politică şi socială largă, inclusiv „decretul Ghimpu” dacă acesta ar întruni pe deplin criteriile unei idei naţionale.
Trebuie să revenim încă o dată la interesul occidentalilor pentru desovietizarea Republicii Moldova, de ce l-ar avea? Răspunsul este: pentru propria linişte, stabilitate şi securitate. Mai întâi, Moldova se află chiar la hotarul de Est al UE. Mai apoi, occidentalii cunosc intenţia Moldovei, cel puţin la nivel declarativ, de a se integra în UE. Moldova şi societatea moldovenească nu vor fi acceptate, până nu se vor rupe de trecutul sovietic. Europenii (şi americanii) se vor asigura că moldovenii vin în UE, dar lasă în afară, în trecut, sisteme, institituţii şi oameni care generează pericole similare celor sovietice: atrocităţi, intoleranţă, exterminări, deportări în masă etc. De aceea occidentalii vor încuraja pe toate căile desovietizarea societăţii moldoveneşti, abordând-o în strictă interdependenţă cu aderarea la UE.
Occidentalii nu se grăbesc să-i atragă pe moldoveni, graba este mai degrabă a moldovenilor. De aceea occidentalii au timp, nu forţează lucrurile, nu reacţionează la toate mişcările politicienilor moldoveni, aşa cum nu au reacţionat şi nu vor reacţiona deschis la „decretul Ghimpu”. Încă o dată: graba este a politicienilor moldoveni, a societăţii moldoveneşti şi a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova în parte. . Astfel, „Consiliul Europei” nu ne recomandă, dar dacă îi demonstrăm că ştim a formula şi a realiza o idee naţională, îşi poate schimba părerea.
„Federaţia Rusă se supără... ”
Supărarea Federaţiei Ruse era previzibilă. Relaţiile moldo-ruse sunt marcate periodic de supărări de acest gen. De regulă, ele sunt însoţite de înăsprirea bruscă a condiţiilor de comercializare a mărfurilor moldoveneşti pe piaţa rusă şi a agenţilor energetici ruseşti către Republica Moldova.
În fond, consecinţele acestor supărări le suportă cetăţeanul de rând, chiar dacă uneori se pare că este afectat bugetul naţional. În cazul în care decretul respecta criteriile unei idei naţionale, cetăţeanul de rând sau o bună parte din ei, ar fi acceptat să suporte costurile supărării ruseşti. Dar cetăţeanul a trebuit întrebat, convins, stimulat să participe la realizarea unei asemenea cauze naţionale. El trebuie să ştie pentru ce o face. Un eventual concept de antrenare a societăţii s-ar fi putut baza pe următoarele teze:
- De 20 de ani Republica Moldova nu progresează, stagnează, oamenii nu-şi găsesc rostul aici, se destramă familii, vieţi, se destramă naţiunea încă neformată;
- Unul din motivele centrale ale acestei stagnări este conflictul transnistran îngheţat, stagnat. Motivul central al nesoluţionării conflictului este prezenţa armatei Federaţiei Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără acceptul Republicii Moldova;
- Respectiv: până nu obţinem retragerea, nu avem vreo şansă de dezvoltare. Dacă mai cerem o dată retragerea, Rusia se va supăra. Sunteţi gata să suportaţi supărarea? Balticii au suportat-o şi iată-i unde sunt, cum trăiesc. La rândul nostru, noi, guvernarea, avem de gând să facem cutare şi cutare lucru pentru a diminua loviturile în cutare şi cutare termen.
În realitate, decretul nu a fost precedat nici de pregătiri în societate, nici de pregătiri diplomatice, chiar partenerii la actul de guvernare au aflat de el post-factum. Unii reprezentanţi ai puterii centrale s-au pomenit în situaţii stupinde în relaţiile internaţionale. În aceste condiţii temperatura conflictului îngheţat a scăzut şi mai mult, regimul trasnistrean s-a consolidat şi mai mult.
Rusia nu a avut motive noi de supărare
Pe de altă parte, Federaţia Rusă nu a avut motive noi de supărare, pentru că „decretul Ghimpu” nu a spus lucruri noi:
Unu: ocuparea actualului teritoriu a Republicii Moldova de către Uniunea Sovietică a fost fixată încă 20 de ani în urmă în Declaraţia de Independenţă. Federaţia Rusă a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi şi-a confirmat în repetate rânduri respectul pentru ea;
Doi: Republica Moldova, prin toate guvernările ei de până acum, a cerut retragerea trupelor ruseşti din regiunea transnistreană.
Acelaşi lucru l-au cerut şi cele mai importante foruri internaţionale şi cele mai mari puteri din lume-state. Rusia a recunoscut necesitatea retragerii mulţi ani în urmă în faţa comunităţii internaţionale, s-a obligat să o realizeze, atâta doar că „nu îi permit”, deocamdată, autorităţile separatiste din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Şi atunci trebuie căutat motivul real al supărării Rusiei. Pentru a şti cum se procedează şi ce ne aşteaptă.
Se pare că ţinta este, ca şi alte dăţi, procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Rusia nu este gata să avanseze spre reluarea negocierilor oficiale în format „5+2”, care, odată reluate, ar fi trebuit să formuleze şi soluţii reale, practice, pe care ar trebui să le accepte toţi actorii implicaţi. Chişinăul i-a oferit un pretext pentru supărare, dacă nu au dreptate „gurile rele” ale analiştilor care afirmă că Moscova şi l-a programat. Astfel, pentru o perioadă înainte, „laţul transnistrean” va fi ceva mai strâns în jurul gâtului Republicii Moldova.
Se afirmă că Federaţia Rusă se comportă astfel, pentru a menţine, cu ajutorul regimului transnistrean, Republica Moldova în sfera sa de influenţă. Însă ea a avut până acum şanse enorme să-şi atingă acest scop mult mai repede, mult mai temeinic, mult mai ieftin şi nu a făcut-o. Federaţia Rusă nu a vrut sau nu a fost capabilă să atragă de partea sa toată Moldova, nu doar o parte şi nu doar de frică. Până la independenţă Moldova a fost una dintre cele mai sovietizate republici unionale, cu o populaţie cunoscătoare de limbă şi cultură rusă sută la sută, cu perioadă istorică lungă de convieţuire, cu aceeaşi biserică etc. Şi acum o parte din populaţie continuă să cânte la sărbătorile de familie, la ceremonii melodii din filmele de limbă rusă de cândva, dar tot mai puţin.
Timp de 20 de ani de hărţuială transnistreană, a crescut o generaţie care deja nu mai cunoaşte atât de bine rusa sau nu o cunoaşte deloc. Această generaţie şi altele mai în vârstă se simt ofensate şi au dreptul să fie atunci când Federaţia Rusă sprijină militar şi financiar un regim separatist pe teritoriul propriei ţări. Federaţia Rusă nu a slăbit „laţul transnistrean” nici în perioada când PCRM şi Vladimir Voronin erau gata, cu adevărat, real, să ducă Republica Moldova în Uniunea Rusia – Belarus şi aveau putere legală pentru aceasta. Nu l-a slăbit nici pe întreaga perioada a celei mai rusofile şi mai îndelungate guvernări pcrm-iste pe care a avut-o Republica Moldova, practic, jumătate din perioada sa de independenţă.
Să ne spună cineva atunci, ce scopuri urmăreşte Federaţia Rusă în Republica Moldova? Poate că şi Federaţia Rusă are nevoie de desovietizare în calitate de idee naţională? Poate că au dreptate cei care spun că Federaţia Rusă se va aşeza pe făgaşul său firesc naţional doar după reînhumarea lui Vladimir Lenin?
Un vis frumos...
Aş vrea mult ca Federaţia Rusă să fie supărată acum pe Republica Moldova pentru că i-ar fi încurcat cărţile în negocierile cu Occidentul pe marginea noilor acorduri privind armamentele convenţionale sau construcţia gazoductelor pe la la Nordul Europei, aşa cum afirmă unii analişti. Asta ne-ar creşte importanţa cel puţin în proprii ochi. Dar tare mă tem că este doar un vis frumos. Inclusiv pentru că ideile naţionale, de regulă, trebuie să şi le coacă şi să le şi realizeze înseşi naţiunile şi nu altcineva.
Notă Info-Prim Neo: În prezenta analiză noţiunea „naţional(ă)” este utilizată cu sens de „totalitatea cetăţenilor unei ţări”, cu drepturi, obligaţii şi responsabilităţi pentru ţară şi propria soartă şi nu cu sens de „etnie”. Respectiv, noţiunea „cauză naţională” se referă la totalitatea de cetăţeni.
Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I