Declarație comună a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-UE

Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană apreciază progresele înregistrate în mai domenii-cheie din Republica Moldova și îndeamnă la mai mult sprijin european pentru Republica Moldova. La cea de-a 13-a reuniune a Comitetului a fost adoptată o declarație comună care se referă la trei aspecte: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și Acordul de Asociere, statul de drept și reforma justiției, precum și situația geopolitică a Republicii Moldova, transmite IPN.

Documentul apreciază eforturile importante depuse de Republica Moldova și progresele înregistrate în mai multe domenii-cheie. Totodată, în document se menționează că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică.

Semnatarii declarației îndeamnă Comisia și Consiliul European să înceapă cât mai curând posibil negocierile de aderare la UE a Republicii Moldova, până la sfârșitul anului 2023, și după îndeplinirea celor nouă recomandări.

Autorii mai solicită Comisiei Europene să continue susținerea financiară a Republicii Moldova pentru a ajuta țara să își acopere o parte din nevoile suplimentare de finanțare în 2023, și să prevadă reforme suplimentare pentru a crește sprijinul financiar pentru Moldova. Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană îndeamnă instituțiile UE să asigure implementarea soluțiilor pentru reducerea și eliminarea tarifelor de roaming între Moldova și UE.

În ceea ce privește reforma justiției, în declarația comună adoptată se constată progresele înregistrate în acest sector – procedura de pre-vetting pentru noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, implementarea legislației cu privire la judecarea în lipsă. Totodată, autorii declarației fac apel la o cooperare consolidată între statele membre UE și autoritățile moldovene în investigarea fraudei bancare și, în mod special, în asigurarea repatrierii activelor furate și cercetarea penală a celor responsabili.

Cea de-a 13-a Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană s-a desfășurat pe 23 martie. Ședința a fost co-prezidată de vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihail Popșoi, și de europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.