De Ziua limbii române, la Cimitirul central a avut loc un parastas de pomenire a înaintaşilor neamului
Peste 100 de înaintaşi au fost pomeniţi în cadrul parastasului „In memoriam” joi, 31 august, la Cimitirul central de pe strada Armenească din capitală. Acţiunea s-a înscris în programul acţiunilor consacrate sărbătorii „Limba Noastră”.
În cadrul parastasului au fost pomeniţi oamenii de cultură care au contribuit plenar la dezvoltarea culturii neamului nostru şi care au trecut în nefiinţă. Printre aceştia au fost pomeniţi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Nicolae Sulac, Ion Dumeniuc, Tamara Ciobanu, Ion Vatamanu, Liviu Damian, Alexei Mateevici, Nicolae Costin, altor personalităţi de vază, participante la evenimentele din 1989, dar şi a celor căzuţi în luptele pentru integritatea R. Moldova. La eveniment au participat rude şi prieteni ai celor decedaţi, oameni de artă, admiratori.
Potrivit lui Tudor Colac, etnograf, cercetător ştiinţific-coordonator la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în acest mod ne aducem aminte cu pietate despre înaintaşii noştri care s-au sacrificat într-un anumit fel pentru a readuce în lege limba română, grafia latină, apropiind astfel evenimentul produs acum 17 ani. El a menţionat că este pentru al 11-lea an când au loc manifestaţii „in memoriam”, dedicate tuturor celor care sunt consideraţi pe drept combatanţi pentru limbă, adevăr, grafia latină.
Prezent la eveniment, primarul interimar al capitalei Vasile Ursu a declarat că este de datoria noastră ca valorile pentru care au luptat cei pomeniţi în această zi să aibă continuitate şi să fie respectate de toţi locuitorii R. Moldova.
Programul festiv dedicat Zilei limbii române continuă la această oră cu un simpozion al filologilor din R. Moldova, România, Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Ucraina şi din alte ţări, cu „Gala cărţilor 2005”, în cadrul Salonului Naţional de Carte, iar spre seară, cu un şir de concerte susţinute de formaţii de copii, Orchestra de muzică populară „Folclor” şi interpreţi de muzică populară din România şi R. Moldova. Festivităţile se vor desfăşura în Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, în scuarul Operei Naţionale şi pe scena Teatrului Verde.
La 31 august se împlinesc 17 ani de când, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală, sute de mii de oameni au obţinut revenirea limbii române în calitate de limbă de stat şi trecerea la grafia latină.