Articolul de opinie este publicat de agenția de presă IPN cu acordul Asociației WatchDog și a expertului în energetică, Sergiu Tofilat.
Pe parcursul ultimilor doi ani Republica Moldova nu mai procură gaze ruseşti, reuşind să acopere consumul de gaze pentru malul drept de la furnizori europeni. Cu toate acestea, securitatea energetică a ţării rămâne a fi vulnerabilă în cazul sistării gazelor ruseşti pentru regiunea transnistreană. Regimul necostituţional de la Tiraspol a supravieţuit exclusiv datorită livrărilor de gaze de-facto pe gratis din partea Gazprom, iar aceste gaze sunt folosite pentru generarea de energie la centrala electrică MoldGRES din stânga Nistrului, care asigură circa 80% din consumul de energie pe malul drept.
Aceste vulnerabilităţi sunt în continuare folosite de Kremlin ca instrument de şantaj împotriva Republicii Moldova. Pentru a înţelege mai profund situaţia şi obiectivele urmărite de conducerea Federaţiei Ruse, vom analiza situaţia în context.
Putin se luptă pentru a menţine tranzitul de gaze prin Ucraina
După ce şantajul energetic al lui Putin împotriva UE din 2021-2022 a eşuat, Gazprom înregistează pierderi al doilea an consecutiv: $6,9 miliarde în 2023 şi $3,3 miliarde după 9 luni din 2024. Livările de gaze ruseşti spre UE s-au redus mai mult de 6 ori: de la 183 miliarde m3 în 2019 la aprox. 30 miliarde m3 în 2023. Gazprom mai continuă să exporte gaze spre UE prin 2 coridoare – Ucraina şi Turcia, volumele fiind practic similare, câte 15 miliarde m3 anual. Prin urmare, odată cu stoparea tranzitului de gaze ruseşti spre UE, Gazprom va rata venituri anuale de circa $6,5 miliarde, iar Putin va avea mai puţini bani să-şi finanţeze agresiunea militară.
Scopul primordial al lui Putin este să menţină tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina. Din acest motiv sunt exercitate presiuni asupra Kievului, pe diverse căi. Recent un grup de companii din Ungaria, Slovacia, Austria şi Italia au expediat o scrisoare către Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicitând intervenţia UE pentru a menţine tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina.
Într-o versiune iniţială a scrisorii, printre semnatari urma să fie şi Moldovagaz. Mai mult ca atât, într-o scrisoare din octombrie 2024, expediată de Moldovagaz către Ministerul Energiei, preşedintele interimar Vadim Ceban considera „oportună continuarea negocierilor la nivel ministerial și sectorial dintre Ucraina si Republica Moldova privind transportarea gazelor natural prin teritoriul Ucrainei după 31.12.2024”. Acelaşi mesaj precum că „Moldova trebuie să se înţeleagă cu Ucraina pentru continuarea tranzitului de gaze” este răspândit şi de alţi actori politici din Republica Moldova, cum ar fi de exemplu ex-preşedintele Petru Lucinschi.
Şantaj cu iz politic împotriva Moldovei
Expirarea tranzitului de gaze prin Ucraina este doar un pretext folosit de Moscova pentru a tensiona situaţia din Republica Moldova. De fapt, Gazprom putea rezilia contractul cu Moldovagaz încă din 1 mai 2022, dar nu a făcut-o. Potrivit pct. 10 din ultimul acord încheiat în octombrie 2021, sunt 4 prevederi care permit concernului rus să rezilieze unilateral contractul şi să oprească livrările. Una din prevederi se referă la reglementarea pretinsei datorii la gaz a malului drept. Anume acest aspect a fost invocat de partea rusă la ultima întrevedere cu delegaţia moldovenească la Sankt-Petersburg.
Întrucât Gazprom are obligaţia contractuală de a livra gazele la hotar cu Republica Moldova, acesta poate folosi ruta de alternativă, prin Turcia, unde există suficiente capacităţi disponibile. În acest sens, concernul rus urma să participe la licitaţiile de rezervare a capacităţii pe ruta transbalcanică (Turcia – Bulgaria – România) pentru luna ianuarie, însă nu a făcut careva rezervări. Încă mai rămâne ultima opţiune – şi cea mai scumpă, de rezervare zilnică a capacităţilor pentru ziua următoare, începând cu 1 ianuarie.
Dacă Putin eşuează în a păstra tranzitul de gaze prin Ucraina, acesta ar putea „sacrifica” regiunea transnistreană pentru a tensiona situaţia în Republica Moldova, în ajunul alegerilor parlamentare din 2025. Malul stâng nu dispune de resurse pentru a procura gaze şi energie electrică la preţ de piaţă, iar stoparea gazelor ruseşti „gratuite” înseamnă colaps economic iminent, care va degenera în migraţie şi criză umanitară. Malul drept este mai rezilient la aprovizionarea cu gaze, dar va fi nevoit să recurgă la import masiv de energie din România, la preţuri mult mai scumpe. Preţul energiei pe bursa românească OPCOM este triplu în comparaţie cu preţul actual din contractul cu centrala electrică MoldGRES.
Pe lângă asta, Republica Moldova va putea procura energie de pe bursa românească în limita comercială de 315 MW, iar excesul va trebui achitat la preţuri şi mai mari – FSkar, atribuit livărilor în regim de dezechilibre. Cu toate acestea, România este dispusă să acopere deficitul de energie al Republicii Moldova, iar limita fluxurilor comerciale poate fi majorată până la 395 MW.
Astfel, ar putea exista câteva scenarii puse la cale de Moscova:
- Limitarea livrărilor de gaze pentru malul stâng doar pentru consum intern şi evitarea crizei umanitare prin alocarea de resurse suplimentare. În cazul dat, centrala electrică MoldGRES va funcţiona în regim limitat, iar Republica Moldova va fi nevoită să importe energie din România şi să majoreze tarifele.
- Stoparea livrărilor de gaze pentru o perioadă scurtă (1-2 luni), cu efecte similare din punctul precedent.
- Continuarea livrărilor în regimul existent de 5,7 milioane m3 pe zi, pentru a susţine regimul neconstituţional de la Tiraspol şi a menţine Republica Moldova dependentă de energia produsă în stânga Nistrului.
- Stoparea definitivă a livrărilor pentru o perioadă nedeterminată, pentru a provoca o tensionare a situaţiei în Republica Moldova şi a favoriza accederea partidelor pro-ruse la guvernare după alegerile parlamentare din anul 2025.
Totuşi, orice criză aduce şi oportunităţi. În cazul dat, stoparea livării gazelor „gratuite” în stânga Nistrului va deschide calea pentru reintegrarea celor două maluri. Acest proiect poate deveni fezabil doar cu suportul partenerilor externi, în special pentru a menţine stabilitatea în regiune, la hotar cu Ucraina.
