De astăzi pot fi depuse dosarele pentru înregistrare la alegerile locale generale

Persoanele care doresc să candideze la alegerile locale generale din 5 noiembrie pot depune de astăzi documentele pentru înregistrare. Este vorba despre candidații pentru circumscripțiile de nivelul al doilea – primari ai municipiilor Chișinău și Bălți, consilieri în consiliile municipale Chișinău și Bălți și în consiliile raionale, transmite IPN.

Pentru aceasta, partidele politice și blocurile electorale vor prezenta consiliilor electorale de circumscripție cererea, în formă scrisă, prin care se solicită înregistrarea în calitate de concurent electoral, dar și un set de alte acte.

În cazul candidaților independenți se aplică aceleași cerințe, doar că se vor prezenta și listele de subscripție cu numărul suficient de semnături ale susținătorilor. Candidații independenți se vor prezenta personal la consiliul electoral de circumscripție și vor depune listele de subscripție împreună cu documentele necesare pentru înregistrare.

Formularele listelor de subscripție pot fi solicitate, la fel, începând cu data de 19 septembrie de la consiliul electoral al circumscripției electorale în raza teritorială a căreia planifică să candideze candidatul independent.

Lista candidaților la funcția de consilier se întocmește în limba română și se prezintă consiliului electoral atât pe suport de hârtie, cât și în variantă electronică cu respectarea cotei de gen de minimum 40% pentru ambele sexe și conform formulei - minimum 4 candidați de același gen la fiecare 10 locuri.

Graficul de recepționare a documentelor pentru înregistrarea candidaților a fost stabilit de fiecare consiliu electoral de circumscripție, iar informația dată poate fi găsită pe pagina web oficială a Comisiei, la rubrica „Alegeri locale generale 2023”, compartimentul „Organele ierarhic inferioare”.

Pe 5 noiembrie în Republica Moldova se vor desfășura alegeri generale locale. Urmează să fie aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 – sătești (comunali) și orășenești, iar 1 086 – raionali/municipali. Campania electorală va începe pe 6 octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.