De astăzi, nu se mai percepe taxa de garanţie la vamă pentru maşinile vechi
De astăzi, 30 martie, rezidenţii Republicii Moldova care vor intra în ţară cu maşini mai vechi de 7 ani, înregistrate peste hotare, nu vor mai trebui să achite la vamă o taxă de garanţie.
Modificările în Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, votate de guvern la 22 martie, au intrat astăzi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului finanţelor, Veaceslav Negruţa, prezenta lege a fost elaborată pentru a elimina obstacolele în ceea ce priveşte introducerea temporară în ţară a mijloacelor de transport, aflate la evidenţă peste hotare de către persoanele fizice, rezidenţi ai Republicii Moldova. "Soluţionarea problemei date va permite cetăţenilor să utilizeze mijloacele băneşti acumulate pentru necesităţile personale şi nu pentru achitarea în vamă a garanţiei, mai ales acum în pragul Sfintelor sărbători de Paşti", se menţionează într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.
Pentru persoanele fizice nerezidente prevederile articolului 20 al Legii nominalizate rămân în vigoare.