România și Republica Moldova sunt niște parteneri care pe arena internațională se respectă reciproc. Într-un interviu video pentru Agenția de presă IPN, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a declarat că afirmă acest lucru cu deplină seriozitate. „Atunci când se pune problema susținerii reciproce a unor dosare dificile pe arena internaționale, România știe că poate conta pe sprijinul Republicii Moldova”, a declarat ambasadorul.
Declarația a fost făcută ca răspuns la întrebarea cu ce ajută și cu ce poate ajuta Republica Moldova României în cadrul relațiilor bilaterale. Potrivit lui Daniel Ioniță, și proiectele bilaterale sunt utile ambelor părți, respectiv, sunt în interesul României. „Și noi avem foarte multe lucruri de învățat din interacțiunea cu experții din Republica Moldova. Nimeni nu are cunoașterea deplină a tuturor lucrurilor, iar din interacțiunea noastră întotdeauna am descoperit că sunt chestiuni care, de exemplu, dumneavoastră aici, în Republica Moldova, le faceți poate mai bine decât suntem noi în măsură să le facem în România”, a spus șeful misiunii diplomatice românești.
Potrivit ambasadorului, există aproape șase mii de firme cu capital din Republica Moldova care operează nestingherit în România. Însă, există un număr de circa trei ori mai mic din România, care sunt înregistrate în Republica Moldova. „Interacțiunea aceasta economică este utilă, în primul rând, celor care muncesc și în România, și în Republica Moldova. Acești investitori dau de lucru la oameni și este nevoie de asemenea conexiuni tocmai pentru ca oamenii să aibă motive să stea acasă, să nu mai trebuiască să-și asume deznădejdea pribegiei și cu dorul de acasă”, susține Daniel Ioniță.
Oficialul a mai reiterat că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, „deoarece sunt mult mai multe lucruri pe care le-am putea face împreună mai bine, dacă vom avea același nivel de răspundere și aceeași seriozitate și la București, și la Chișinău, în ceea ce privește respectarea unor angajamente pe care ni le-am luat. Vom vedea în ce măsură vor evolua lucrurile, însă din relația aceasta bilaterală cred că ambele părți au de câștigat”, a afirmat oficialul.
Diplomatul mai spune că „România este acum în postura de donator de asistență oficială pentru dezvoltare, iar în cadrul acestei asistențe Republica Moldova a reprezentat principalul stat recipient. Daniel Ioniță a dat asigurări că „întotdeauna în sprijinul care vine de peste Prut, vom găsi și un gram de dragoste în tot ce face România aici”.
Despre gazoductul Ungheni-Chișinău, Daniel Ioniță susține că, cel mai probabil, în luna aprilie, anul viitor, va fi finalizat tronsonul liniar dintre Ungheni și Chișinău, iar spre finalul anului viitor, probabil, vor fi finalizate și toate stațiile de pompare, astfel încât, în iarna anului viitor, gazoductul să aibă presiunea posibilă, pentru cea care a fost proiectat. Daniel Ioniță mai susține că mai sunt multe alte proiecte de infrastructură care sunt necesare și solicitate de cetățeni.
Interviul video acordat Agenției de presă IPN de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.