Daniel Ioniță: Orice investitor se uită la existența a două plase de siguranță: financiară și juridică

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, afirmă că un investitor, indiferent din ce parte a lumii va fi el, se uită cu mare atenție, atunci când este dispus să facă o investiție, la existența a două plase de siguranță: financiară și juridică. „Trebuie să ai un sistem bancar serios pentru că în lumea de astăzi afacerile se fac prin intermediul băncilor, nu cu sacoșa, nu cu bani dați în plic. Trebuie să ai un sistem de justiție serios, pentru că atunci când vei avea nevoie trebuie să te bazezi pe faptul că un judecător imparțial, într-un mod cât se poate de serios, îți va face dreptate, iar acea dreptate este în linia și spiritul legii”, a declarat ambasadorul într-un interviu video, acordat Agenției de Presă IPN.

Potrivit ambasadorului, în al treilea rând, orice investitor serios se uită la modul cum sunt tratați și alți investitori serioși. „Și în perioada trecută au existat exemple și bune, și rele în acest sens. Au existat investitori serioși din România care au vrut să vină în Republica Moldova și nu au putut. Nu-mi doresc ca investitorii români care sunt serioși, care respectă pe deplin legislația Republicii Moldova, care, prin ceea ce au făcut aici au investit sume importante de bani și au creat locuri de muncă, să fie tratați de o manieră oarecum discriminatorie. Urmăresc acest lucru cu o deosebită atenție și încerc să-i susțin pe acești investitori atunci când se pune problema facilitării unui dialog. Pentru că asta poate face un ambasador: poate să le faciliteze dialogul, poate să facă ecoul unor potențiale probleme, situații cu care s-au confruntat investitorii pentru a vedea în ce măsură chestiunile respective sunt singulare sau sistemice”, a notat Daniel Ioniță.

În opinia sa, dacă sunt probleme sistemice, trebuie găsită o soluție care să rezolve toate cazurile. „Cred că e nevoie de seriozitate, este nevoie ca investitorii care vin în Republica Moldova să respecte pe deplin principiile sociale-corporatiste, legislația, trebuie prin ceea ce fac ei să reprezinte exemple și modele de bune practici. Mesajele acestea le-am transmis de fiecare dată investitorilor din România care sunt reuniți la Chișinău în Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova. Această Asociație s-a născut la inițiativa și cu susținerea noastră. Ei m-au ales pe mine președinte onorific, e pentru prima dată când sunt și eu președinte la ceva și sunt tare mândru de această chestiune”, susține ambasadorul.

„În Asociație nu sunt doar investitori români, acolo sunt companii care au fost în România, au operat și au desfășurat afaceri de succes în România și de acolo au trecut Prutul, încurajați fiind și de noi, și de faptul că practicile, mentalitățile, obiceiurile, limba sunt aceleași și pare undeva mai ușor să se afirme aici”, a mai spus Daniel Ioniță.

Interviul video, acordat Agenției de presă IPN de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.

  • Daniel Ionita despre investitori
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.