Sprijinul în România pentru Republica Moldova este substanțial și transpartinic, iar statul român a fost și va fi în continuare un susținător consecvent și fără rezerve al parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, al eforturilor autorităților pentru construirea unor instituții democratice solide, performante, reziliente, cu adevărat europene. Iar acestea să funcționeze eficient doar în beneficiul direct al cetățenilor și pentru implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană. O spune ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, într-un mesaj transmis de Ziua Națională a României, marcată la 1 decembrie, transmite IPN.
„Anul acesta, celebrăm 103 ani de la Marea Unire, moment de importanță astrală, când inimile tuturor locuitorilor provinciilor românești au bătut la unison. Nu vom conteni să afirmăm că 1 decembrie 1918 a fost un moment de referință în istoria modernă a României, o dovadă incontestabilă a atașamentului poporului român față de valorile libertății, unității, echității sociale, democrației, respectului reciproc și toleranței. Acestea sunt, de fapt, valorile cheie pe care România le promovează și astăzi, cu consecvență în plan intern, precum și în politica sa externă”, menționează Daniel Ioniță.
Ambasadorul s-a referit și la stadiul relațiilor bilaterale profunde și speciale dintre România și Republica Moldova, care, potrivit lui, reprezintă fundamentul acelor speranțe și perspective despre care amintea anterior. „Acum aceste speranțe sunt revigorate odată cu rezultatul alegerilor prezidențiale de anul trecut și celor parlamentare anticipate din iunie 2021, care prin votul democratic și liber exprimat al cetățenilor au adus la putere în Republica Moldova veritabile forțe pro-europene și pro-reformă. Pe acest fond, au fost reluate, cu optimism și așteptări renăscute, contactele bilaterale la cel mai înalt nivel, atât în plan executiv, cât și pe platforma parlamentară”, a notat oficialul român.
Diplomatul remarcă faptul că în ultimele luni au fost realizate o serie de schimburi de vizite între delegațiile Parlamentelor României și Republicii Moldova și există un dialog intens între șefii diplomațiilor celor două țări, atât telefonic, precum și cu ocazia vizitelor de lucru realizate la Chișinău și la București. Totodată, anul acesta sunt marcați 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Moldova, împliniți la 27 august.
„România și celelalte state membre UE au fost alături de Republica Moldova pe perioada recentei crize energetice și, în acest context, s-a evidențiat încă o dată importanța gazoductului Iași - Chișinău, precum și necesitatea celorlalte proiecte de interconectare energetică cu spațiul UE prin România, pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova”, precizează ambasadorul.
Daniel Ioniță s-a referit la proiectele sprijinite de România și a menționat că acestea vor fi continuate. Este vorba despre proiectele care vizează repararea, construirea sau modernizarea unor edificii de învățământ și cultură, construirea de apeducte și poduri rutiere și de cale ferată, vom diversifica relațiile economice și vom consolida și mai mult legăturile de suflet, interumane dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului. „Sunt pe deplin convins că Bucureștiul, alături de ceilalți parteneri de dezvoltare, va ajuta în continuare autoritățile de la Chișinău și cetățenii Republicii Moldova în traversarea oricăror perioade de criză, indiferent de natura acestora”, a mai spus ambasadorul României.