Dan Dungaciu: Preşedintele Timofti se află în cea mai dificilă situaţie

Nicolae Timofti se află în cea mai dificilă situaţie în care s-a aflat vreodată, pentru că va avea de ales între anticipate şi desemnarea lui Vlad Plahotniuc la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova” de către Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, transmite IPN.

Dan Dungaciu consideră că Ion Sturza nu va întruni numărul necesar de voturi şi Timofti va trebui să ia decizia importantă la cea de a doua tentativă de investire a Guvernului. „Va fi o decizie complicată şi teribilă. Dacă forţează nota asupra candidatului său, va conduce ţara spre alegeri anticipate. În acest caz există riscul ca să fie schimbat vectorul pro-european, iar de această situaţie va fi acuzat Timofti. Pe de altă parte, dacă se conformează propunerii PDM, la şefia Guvernul ar putea să ajungă controversatul Vlad Plahotniuc”, a opinat Dungaciu.

Referindu-se la candidatura lui Ion Sturza, Dungaciu consideră că acesta nu va acumula numărul necesar de voturi. „Pentru Ion Sturza va fi un exerciţiu foarte dificil, pentru că i-a criticat dur pe liderii politici ai partidelor parlamentare. Este o încercare fără şanse”, a declarat analistul.

Dan Dungaciu consideră că Ion Sturza va veni în Parlament să prezinte programul de guvernare şi lista cabinetului de miniştri, aceasta fiind o şansă de reveni în politică. „Consider că Sturza va merge până la capăt, ca să obţină o platformă pentru a-şi expune programul său, va fi în atenţia opiniei publice, a mass-media. Nu este exclus că Sturza a acceptat în perspectiva unor alegeri anticipate”, a spus Dungaciu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.