Fostul ministru de interne, Gheorghe Papuc, şi fostului comisar general de poliţie, Vladimir Botnari, învinuiţi de neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din aprilie 2009, au fost condamnaţi la închisoare. Sentinţa a fost pronunţată luni, 19 ianuarie, de către Curtea de Apel Chişinău.
Contactat de IPN, procurorul Artur Lupaşcu a precizat că Gheorghe Papuc a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, iar Vladimir Botnari la 2 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa este cu drept de atac.
Procurorii l-au acuzat pe Gheorghe Papuc de neglijenţă în serviciu soldată cu decesul unei persoane, Valeriu Boboc. Gheorghe Papuc este învinuit că nu a făcut nimic pentru a curma violenţele şi a preveni protestele.
Procesul contra lui Botnari şi Papuc a început în iunie 2010. La sfârşitul lui 2011, Judecătoria sectorului Centru i-a achitat pe cei doi generali.