Curtea de Apel a obligat Ministerul Justiţiei să prezinte actele pentru înregistrare prezentate de Mişcarea „Acţiunea Europeană”

Curtea de Apel Chişinău a obligat Ministerul Justiţiei să prezinte instanţei toate actele depuse de Mişcarea „Acţiunea Europeană” (MAE) pentru înregistrarea formaţiunii. Despre aceasta a anunţat miercuri, 24 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicolae Roşca, vicepreşedinte Mişcării. Potrivit lui Roşca, în cadrul şedinţei de marţi a instanţei, reprezentantul MJ a solicitat încetarea examinării cererii până când nu este finalizată urmărirea penală iniţiată de PG. Instanţa nu a acceptat demersul, dar a amânat şedinţa următoare pentru 30 ianuarie, obligând reprezentantul MJ să aducă toate actele prezentate de MAE. Sursa citată speră că, la următoarea şedinţă, dacă vor fi prezentate documentele solicitate, instanţa va lua o hotărâre. Roşca a mai anunţat că, în cazul în care nu va obţine câştig de cauză, MAE va acşiona în instanţele superioare, inclusiv la CEDO. Anatol Petrencu, preşedintele MAE, a calificat refuzul înregistrării formaţiunii drept o fărădelege. Potrivit lui, reprezentanţii MJ au declarat că există aproximativ 130 de semnături despre care se presupune că sunt falsificate. Petrencu susţine că acest număr este prea mic pentru a justifica refuzul de înregistrare a formaţiunii. Conducerea MAE a depus, la 20 noiembrie 2006, la MJ toate actele necesare pentru înregistrare. La 2 ianuarie, Ministerul a prezentat decizia de refuz al înregistrării. În decizia MJ se menţionează că „la examinarea actelor anexate la cererea de înregistrare, s-a constatat prezenţa numeroaselor semne pentru a conchide că o parte semnificativă din semnăturile aplicate pe documente au fost falsificate”. Actele anexate au fost transmise spre examinare Procuraturii Generale. Congresul de constituire a MAE a avut loc la 22 octombrie 2006 la Chişinău. Până în prezent, la Mişcare au aderat peste 6,6 mii de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE