Curtea de Apel a anulat deciziile CEC privind alegerile din două localităţi

Curtea de Apel a anulat deciziile Comisiei Electorale Centrale privind alegerile în localităţile Buţeni, raionul Hânceşti şi Chirca, raionul Anenii Noi. Decizia instanţei a fost anunţată în şedinţa de marţi, 4 septembrie a Comisiei. CEC susţine că va ataca în instanţa ierarhic superioară decizia Curţii de Apel. Tot ieri, CEC a atribuit mandatul de consilier municipal lui Serghei Cireş, pe lista Partidului Umanist din Moldova, în locul liderului formaţiunii, Ion Mereuţă, care şi-a retras mandatul. Organizarea alegerilor în Buţeni şi Chirca a provocat discuţii în contradictoriu în cadrul şedinţei din 28 august a CEC. În ce priveşte Buţeni, CEC a decis cu majoritatea de voturi ca aici să se desfăşoare alegeri noi, în timp ce o altă parte a membrilor a optat pentru alegeri repetate cu excluderea candidatului la funcţia de primar din partea Alianţei „Moldova Noastră”, care a obţinut cel mai mare număr de voturi. O situaţie similară s-a înregistrat şi în cadrul discuţiilor privind comuna Chirca. O parte din membrii CEC a propus alegeri repetate cu excluderea candidatului independent care a obţinut victoria, pentru unele presupuse încălcări. Majoritatea membrilor însă nu a acceptat excluderea candidatului. Circa 100 de persoane care au reprezentat ambele localităţi au participat la şedinţa din 28 august, susţinându-i pe cei doi candidaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE