Curățenia în Chișinău, pe seama a 390 de muncitori

Aproape 390 de muncitori au fost implicați zilnic în lucrările de curățenie din Chișinău, săptămâna trecută. Concomitent, cu ajutorul utilajelor „Hako” și aspiratoarelor atașabile la tractoare, au fost salubrizate mecanizat străzile principale, secundare și trotuarele. Informațiile se conțin în raportul de bilanț pentru prima săptămână a Campaniei de salubrizare de toamnă, desfășurată de Direcția generală locativ-comunală și amenajare a capitalei (DGLCA), transmite IPN.

Șeful direcției, Ion Burdiumov, a precizat că muncitorii fac curățenie în spațiile publice, în curțile blocurilor de locuințe, pe terenuri de joacă și sportive, pe platformele de colectare a gunoiului, în stațiile de așteptare a transportului public.

Echipele de lucru au cosit iarba și au strâns frunzișul din toate sectoarele și au colectat deșeurile vegetale în 30 de mijloace de transport speciale, cu ajutorul încărcătoarelor „Avant”. În total, pentru evacuarea deșeurilor din construcție, frunziș și de ramuri uscate transportul din dotare a efectuat 208 curse, a menționat Burdiumov.

Totodată, pe mai multe terenuri publice au fost demolate gherete, porți, garduri și dispozitive anti-parking. Elemente metalice uzate au fost demontate și evacuate de pe terenurile de joacă pentru copii, amenajate în curțile locative, raportează DGLCA în raportul său săptămânal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.