Cupa Moldovei a plecat la Tiraspol

FC Tiraspol este noua deţinătoare a Cupei Moldovei la fotbal. În finala disputată duminică, 26 mai, la stadionul Zimbru, echipa antrenată de Vlad Goian a învins, în urma executării loviturilor de departajare, formaţia Veris Chişinău, scor general 6-4, transmite IPN.

Prima repriză s-a jucat sub semnul echilibrului, iar ambele echipe au fost mai mult cu gândul la apărare. Lucrurile s-au schimbat în partea secundă. Mai întâi, în minutul 60, Alexandru Grosu o aduce pe Tiraspol în avantaj. În ciuda eforturilor, Veris nu găsea soluţii de a egala situaţia. Totuşi, aproape de final Cristian Cârlan a înscris golul egalizator cu o execuţie superbă din lovitură liberă şi a trimis meciul în prelungiri.
Entuziasmată, Veris reuşeşte să marcheze din nou, după un autogol semnat de Djibril Paye. În scurt timp, arbitrul austriac Gerhard Grobelnik a dictat un penalty pentru tiraspoleni, dar Andrei Novicov a ratat. Oaspeţii n-au renunţat la luptă şi cu două minute până la final Anatol Cheptine a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj.
Astfel, învingătoarea s-a decis la penalty-uri, unde mai precişi au fost jucătorii FC Tiraspol, iar portarul acesteia a parat două lovituri.

„Norocul ne-a surâs nouă. Am dominat pe parcursul meciului, dar pe alocuri trebuia să jucăm mai rapid. Mă bucură faptul că am găsit forţe să întoarcem rezultatul. Am aşteptat mult timp acest rezultat şi vreau să felicit jucătorii şi suporterii echipei”, a declarat la conferinţa de presă, Vlad Goian, antrenorul FC Tiraspol.

„Cupa a fost foarte aproape, nu ne-au ajuns câteva minute. A fost un meci spectaculos, cu intrigă, ceea ce a plăcut spectatorilor. Nu cred că am meritat să pierdem, dar meciul a arătat că, deşi suntem o echipă tânără, mergem pe un drum bun”, a spus Viorel Frunză, liderul echipei Veris.

Datorită acestui succes, FC Tiraspol va reprezenta Moldova în Europa League.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.