Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr. 40: Basarabeasca, Cimișlia

Circumscripția Nr. 40: Basarabeasca, Cimișlia cuprinde teritorial orașul Cimișlia și 15 localități din raionul Cimișlia, precum și 7 localități din raionul Basarabeasca. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 40/1-40/47. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, președinte de onoare al formațiunii. Deputat în șase legislaturi. Vicepreședinte al Parlamentului în perioada 1995-1998 și președinte al Parlamentului în perioada 1998-2001. Președinte al PDM din 1997 până în 2009. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, candidatul declară venituri salariale de aproximativ 355 de mii de lei și peste 21 de mii de lei din depuneri la instituțiile financiare. Din alte surse legale, familia candidatului a acumulat peste 387 de mii de lei, peste 4 mii de euro și peste 287 de mii de ruble rusești. Candidatul declară în proprietate un teren intravilan, un apartament primit moștenire, o casă de locuit și un garaj obținut prin donație, două automobile, dar și un ceas care depășește 10 salarii medii pe economie. În conturi curente candidatul declară peste 413 mii de lei, aproximativ 5 mii de euro și peste 3 mii de dolari.

Al doilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Socialiștilor, Piotr Pușcari. Este președinte al raionului Basarabeasca din 2015. Potrivit alege2019.md, până în 2011, Piotr Pușcari a fost membru al Partidului Comuniștilor. Apoi devine președinte al Organizației Teritoriale Basarabeasca și membru al Consiliului Republican PSRM. În perioada 2011-2015, candidatul a fost consilier raional  și consilier orășenesc, din partea PSRM. Este președinte al Asociației de șah al raionului Basarabeasca. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, Piotr Pușcari, împreună cu soția, declară venituri salariale de peste 380 de mii de lei. Candidatul are în proprietate un teren agricol și unul intravilan, o casă de locuit și un automobil.

Al treilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Politic „Șor”, Victoria Cîrlan, de profesie contabil. Este președintă a Organizației Teritoriale a Partidului Politic „Șor” din raionul Cimișlia. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidata, împreună cu soțul, declară venituri din salarii de 44 de mii de lire și peste 25 de mii de lei din alte surse legale. Candidata deține în proprietate un teren extravilan, un apartament, un garaj, un autoturism, dar și depozite bancare în valoare de 70 de mii de lei.

Al patrulea în buletinul de vot este candidatul Blocului electoral ACUM DA și PAS, Domnica Manole, juristă de profesie. Actualmente neangajată în câmpul muncii. Absolventă a Universității de Stat, Facultatea de Drept. Are o experiență de judecător de 26 de ani. În perioada 1985-1990 a fost consultant la Judecătoria Supremă, în perioada 1990-2004, judecător la Judecătoria Ciocana, iar în perioada 2004-2017 a fost judecător în Colegiul Civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidata împreună cu soțul declară venituri salariale de 490 de mii de lei, aproximativ 218 mii de lei din depunerile la instituțiile financiare, peste 176 de mii de lei din donații sau moșteniri, peste 14 mii de euro din înstrăinarea unui automobil și 390 de mii de lei din alte surse legale. Candidata declară că are în proprietate un lot pomicol extravilan obținut prin contract de privatizare și un apartament, un garaj, o parcare auto subterană și două automobile în proprietate. În conturi bancare, candidata declară peste 40 de mii de lei. Este fondatoarea unui SRL, iar din alte două companii deține cote părți.

Al cincilea în buletinul de vot este candidatul Partidul Politic „Partidul Nostru”, Valentin Cimpoeș, pedagog și jurist de profesie. Este primar al orașului Basarabeasca din 2015. În perioada 2011-2015, candidatul a fost consilier raional ales pe lista Partidului Comuniștilor. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, familia candidatului declară venituri din salarii de aproximativ 210 mii de lei. Valentin Cimpoeș are în proprietate trei terenuri agricole, o casă de locuit, un alt imobil și un autoturism.

Al șaselea în buletinul de vot este candidatul independent, Gheorghe Răileanu, de meserie medic și economist. Este primar al orașului Cimișlia din 2007. Potrivit alege2019.md, până în 1990 a lucrat medic, ulterior a exercitat funcția de președinte al raionului Cimișlia. Între 1997-2007, a activat în mediul de afaceri. Este fondatorul unei întreprinderi individuale. Deține funcția de președinte al Asociației Obștești „Agenția democrației locală din Moldova” și vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri din salariu de peste 179 de mii de lei și peste 13 mii de lei din înstrăinarea a două bunuri mobile. Împreună cu soția, obține venituri din alte surse legale de aproximativ 179 de mii de lei. Familia candidatului deține în proprietate cinci terenuri intravilane, un apartament, trei case de locuit, două spații comerciale și trei autoturisme. Candidatul declară peste 4 mii de lei și peste 200 de euro în conturile bancare curente și peste 5 mii de lei în conturile bancare ale întreprinderii pe care o conduce.
–––

Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.