Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr. 22: Ialoveni, Strășeni, Călărași

Circumscripția Nr. 22: Ialoveni, Strășeni, Călărași cuprinde teritorial orașul Ialoveni și alte 9 localități, precum și câte cinci localități din raioanele Strășeni și Călărași. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 22/1-22/37. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Monica Babuc, ministră degrevată a educației, culturii și cercetării. Este membră a Partidului Democrat din 2010. În perioada 2011-2013, a fost șef de cabinet al prim-vicepreședintelui Parlamentului Republicii Moldova, după care șef al serviciului informare al Parlamentului și consilier al președintelui Parlamentului. Este numită ministră a culturii în 2013, funcție pe care o deține până în 2017, an în care are loc restructurarea administrației publice centrale. După restructurare, Monica Babuc devine ministră a educației, culturii și cercetării. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, împreună cu soțul, declară venituri salariale în valoare de aproximativ 844 de mii de lei. Familia are în proprietate două apartamente, două automobile, deține cote părți dintr-o societate pe acțiuni și o societate cu răspundere limitată.

Al doilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Socialiștilor, Lidia Onu, economistă de profesie. Este președinte al Organizației Teritoriale a Partidului Socialiștilor din Ialoveni. Potrivit alege2019.md, în perioada 1989-2000 candidata a activat în calitate de contabil, inclusiv contabil superior, la ASECOOP Cinișeuți. Ulterior, între 2001 și 2007, a fost profesoară și directoare adjunctă la gimnaziul din satul Gordinești. După alegerile locale din 2007, a devenit, vicepreședintă a raionului Rezina pe probleme sociale. La terminarea mandatului său în 2011 a început să activeze în calitate de manager la o companie de asigurări. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, împreună cu soțul, declară venituri din salariu în valoare de peste 73 de mii de lei, venituri de peste 34 de mii de lei din vânzarea unui bun și aproximativ 25 de mii de lei din îndemnizații. Familia are în proprietate un teren intravilan și 10 terenuri agricole, două case de locuit, două apartamente și două automobile.

Al treilea în buletinul de vot este candidata independentă Angela Istrate, avocată la un cabinet de avocați care-i poartă numele. În perioada 2004-2016, a ocupat funcții de conducere în cadrul Uniunii Avocaților. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soțul, declară venituri din activitatea profesională de peste 449 de mii de lei. Familia deține în proprietate un teren intravilan și un alt teren aflat în circuitul civil, o casă de locuit, un garaj în posesie și un bun imobil în proprietate. De asemenea, familia deține două automobile și 3000 de lei într-un cont de card curent.

Al patrulea în buletinul de vot este candidatul Partidului Politic Șor, Victor Sănduță, masterand în științe politice. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri de puțin peste 3 mii de lei și aproape 8 mii de lei din îndemnizații. Deține în proprietate un teren agricol și două terenuri intravilane, două apartamente, o casă de locuit, alte două bunuri imobile și două automobile. Este proprietarul unei societăți comerciale care prestează servicii de reparație a autovehiculelor.

Al cincilea în buletinul de vot este candidatul Blocului Electoral ACUM  DA PAS, Liviu Vovc, arhitect de profesie, fondator al Asociației Obștești „DECID”. Este vicepreședinte al Platformei Demnitate și Adevăr. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, Liviu Vovc nu declară venituri salariale. Soția sa a ridicat salarii în valoare de aproximativ 24 de mii de lei. Famili a obținut peste 77 de mii de lei din burse și îndemnizații. Deține în folosință două terenuri agricole, au un apartament în proprietate și un apartament moștenit.
–––

Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.