Primele două episoade ale analizei „Info-Prim Neo” despre prestaţia Consiliul municipal Chişinău pe parcursul ultimului mandat au fost lansate în fluxurile de ştiri ale Agenţiei din 30 aprilie [(„CMC de mandatul 2003-2007 ca instrument de reglare a conturilor”)] şi, respectiv, din 2 mai [(„Un CMC neputincios în organizarea economică a urbei şi în îmbunătăţirea vieţii omului de rând”)]. Ele s-au referit în special la rolul jucat de fracţiunile care reprezintă formaţiunile politice ce şi-au asumat guvernarea la nivel local şi administrarea capitalei – PCRM şi PPCD. Lor le revin, în ultimă instanţă, meritele şi responsabilităţile pentru toate câte s-au întâmplat în 4 ani. În cele ce urmează ne vom referi la prestaţia forţelor de opoziţie din CMC în aceeaşi perioadă. Ca şi în sport, în politică, învingătorul (guvernarea) joacă în măsura în care îi permite adversarul (opoziţia). Varianta clasică a formulei este valabilă doar în cazul în care se admite că arbitrul meciului are un comportament de bună credinţă. Comportamentul „arbitrului” nu face obiectul special al prezentei analize, însă forţele de opoziţie din CMC erau obligate să fie atente atât la jocul echipei adverse cît şi la acţiunile arbitrului. În special în condiţiile când arbitrul a fost unul părtinitor, transformându-se uneori într-un atacant activ al echipei-gazdă, dotat mult mai bine decât oricare alt jucător din teren. În opinia noastră, forţele respective nu au făcut faţă sarcinilor fiindcă au fost... [O opoziţie politică anemică, dezorganizată şi dezorientată] Calificativul „anemică” nu vine de la AMN pentru că altfel abrevierea Partidului „Alianţa „Moldova Noastră”, reprezentat în CMC, ar fi trebuit să fie ANM. Este un joc de cuvinte, dar care este în consens cu multe din cele ce s-au întâmplat în 4 ani. Fracţiunea AMN a intrat în CMC a doua ca mărime, având la dispoziţie un potenţial uman, poate şi financiar, poate şi administrativ net superior adversarilor politici declaraţi din PCRM cu ceva mai multe voturi. Însă fracţiunea AMN nu a ştiut să exploateze poziţia sa privilegiată. Nu a fost în stare să-şi mobilizeze membrii, care nici la şedinţele cu chestiuni de principiu nu s-au prea prezentat. Nu a ştiut să se impună ca un centru atractiv pentru alte formaţiuni politice şi consilieri neafiliaţi cu care să creeze o majoritate sigură. Nu a intuit pericolul care venea din partea maşinii organizate de vot a PCRM şi nu l-a preîntâmpinat pe cel al coalizării „maşinii mari” a PCRM cu „maşina mai mică” a PPCD, dar la fel de dură. Şi aceasta în condiţiile când, la o anumită etapă, PPCD a obţinut, în primul rând, de la AMN, funcţii pe care nu le-a meritat, dacă s-ar fi pus pe cântar doar ponderea fracţiunii în CMC: 1 funcţie de viceprimar din 4 existente şi 1 funcţie de pretor din 5. Blocul „Chişinăul democratic”, care se înfiripa în perioada iniţială din toate componentele necomuniste ale CMC, a fost spart atât de acţiunile separatiste ale fracţiunii PPCD, cît şi de neprofesionalismul cu care a abordat procesul fracţiunea AMN. Mai mult, consilierii AMN şi-au tratat de sus, cu aroganţă nejustificată adversarii din PCRM, mulţi dintre care, iniţial, veneau la şedinţe mai mult speriaţi, neînţelegând unde au nimerit şi despre ce se discută, în haine de la second-hand. Când unii dintre aceştia au început să frecventeze şedinţele în straie albe până la şosete, era deja târziu. Tot consilierii „mai elevaţi” ai AMN, dar şi alţii declaraţi necomunişti, au fost dascăli perfecţi pentru consilierii mai puţin instruiţi ai PCRM, în chestiuni de fariseism politic. Anume aceştia, de exemplu, au fost iniţiatorii şi promotorii nefinanţării normale a mass-media municipale, sub diferite pretexte „savante”. Prin astfel de procedee ei îşi făceau plăcerea de a a-şi impune ambiţiile de controlori ai breslei gazetăreşti. Ani de-a rândul au ţinut presa municipală în şah economic. Viitorii kileri ai presei municipale, singura care mai rămânea cu mesaj pluralist în spaţiul necontrolat de guvernarea comunistă, au însuşit rapid şi la perfecţie lecţia. Respectabilii consilieri „democraţi” au oferit coaliţiei de guvernământ degetul presei, ca aceasta în final să le devoreze şi propria mână, şi pe ei înşişi. Pe ei în sens politic, presa în sens mai direct. Apoi a venit pădurarul din banc şi a alungat armatele ce se jucau de-a războiul politic în „pădurea CMC” sau, în cazul nostru, arbitrul meciului politic. Membrii fracţiunii AMN s-au împrăştiat ca potârnichile, de parcă atâta şi aşteptau. Poate că aşa au înţeles o parte din ei să facă politică şi afaceri, poate că au fost şantajabili, poate că este o reacţie normală a unor oameni normali când vine tăvălugul forţelor de ordine şi al celor de control peste tine. Nemaivorbind de cei care au cunoscut între timp „plăcerile” detenţiei. S-a creat impresia că doar fracţiunea AMN nu a avut un scop bine determinat în CMC şi voinţă de a-l realiza, că nu a avut un centru – coordonator şi forţe decizionale în afară. Aceasta a fost impresia, deşi liderul naţional AMN se afla în preajmă, peste perete, dar ţinut în situaţie de stres permanent şi profund. În astfel de situaţie fracţiunea a avut de ales doar între două variante: să se mobilizeze pentru a opune rezistenţă sau să se destrame. Majoritatea a ales a doua cale. Până la urmă, AMN, nucleul opoziţiei din CMC, nu a putut însuşi lecţia dată de adversarii politici, forţa cărora este, în mare parte, în unitatea rândurilor. Lipsa de capacitate şi intuiţie politică poate fi imputată nu numai fracţiunii AMN, ci tuturor forţelor din CMC care se declară deschis în opoziţie faţă de coaliţia de guvernământ sau nu doresc să fie identificaţi cu aceasta. În perioada iniţială s-au dat tari reprezentanţii blocului PSD-PSL şi al mişcării „Ravnopravie” cu doar câte un singur vot, de se crea impresia că vor să şi-l vândă oricui, dar cât mai scump. Aşa şi nu şi-au găsit un loc clar cei câţiva consilieri ieşiţi din fracţiuni, inclusiv din PCRM, unii dintre ei oscilând cu preponderenţă spre segmentul democratic, alţii aruncând priviri înapoi spre comunişti. Între timp, dintre neafiliaţi a fost constituită o fracţiune zisă social-democrată, dar ea aşa şi nu s-a realizat până la finalul mandatului, mai lăsând şi impresia că ar fi o creatură a coaliţiei de guvernământ, dacă e să judecăm după votul exprimat în chestiunile de principiu. Spre sfârşitul mandatului, toate celelalte forţe şi-au pierdut indentitatea şi importanţa, fiecare votare pentru fiecare chestiune fiind previzibilă şi clar favorabilă grupării PCRM – PPCD. Deşi, referitor la identitate, există o excepţie. Ne referim la fracţiunea Blocului Acţiunea Socială (BAS), recent constituită din consilieri plecaţi din fracţiuni sau excluşi din rândurile acestora. BAS este acuma a doua în CMC după numărul de voturi, are un potenţial intelectual bun, mesaj democratic activ şi combativ. Ştie să colaboreze cu alte forţe de aceeaşi factură, în primul rând cu ceea ce a mai rămas activ din AMN. Parte proastă a lucrurilor, este că, neputând influenţa lucrurile la vot, volens-nolens, BAS şi fărâmele AMN, prin participare la discuţii, schimb de replici, joacă şi rolul de anturaj democratic şi legal pentru acţiunile axei de guvernământ, când acestea au caracter nedemocratic şi ilegal. Nu credem că li se poate cere renunţarea la poziţia activă sau la mandate, cum a procedat recent un membru al Consiliului de observatori al Companiei „Teleradio-Moldova” în condiţii similare. Poate ar trebui diversificat arsenalul de procedee politice utilizate. [Tot răul cu binele său ori mereu aceeaşi greblă - greşeală?] S-ar putea ca debarcarea democraţilor de la cârma CMC şi a capitalei în general să le prindă bine, iar stresul serios şi umilinţele la care au fost supuşi să-i mobilizeze spre acţiuni profesioniste din punct de vedere politic şi spre consolidarea rândurilor. Cel puţin pe ultima sută de metri a CMC, în cadrul AMN şi BAS, s-a profilat o serie de lideri care ştiu ce vor, ştiu să convingă, cunosc tehnologii şi aproape ştiu ce şi cum să facă pentru a-şi atinge scopul. Este o cale sigură şi verificată de PCRM, care a renăscut exclusiv prin unitate de rânduri şi abilităţi tehnologice. Comportamentul reprezentanţilor săi sugerează, se pare, că aceştia nu au uitat şi nu iartă frustrările trăite pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut, când s-au văzut împinşi în afara vieţii politice, respectiv, în afara puterii şi a privilegiilor pe care le oferă aceasta. Se mai pare că aceleaşi frustrări le-a cunoscut şi PPCD, care, cu toate tehnologiile aproape perfecte, niciodată nu a putut conta pe mai mult de 7 procente din electorat. Diminuarea cotei înseamnă moarte politică şi lipsă de şanse de a mai ajunge la putere. Odată obţinută, ambele formaţiuni, nu vor ceda-o uşor, în special în capitală. Sau totul va depinde şi mai departe de gradul de conformism al democraţilor autodeclaraţi în momente de conjunctură politică prielnică? [Ultimul episod al analizei „Info-Prim Neo” privind prestaţia autorităţilor publice locale în exerciţiu ale capitalei se va întitula „Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor primarul general de modelul 2003 – 2007”]