CUC nu a reuşit să elaboreze o adresare pentru retragerea posturilor organelor de forţă din zona de securitate
Comisia Unificată de Control (CUC) nu a reuşit joi, 10 ianuarie să elaboreze o adresare către conducerea R. Moldova şi autorităţile autoproclamate de la Tiraspol pentru a scoate posturile structurilor de forţă din zona de securitate.
Ion Leahu, reprezentant al Chişinăului la CUC, a declarat pentru Info-Prim Neo că nu s-a convenit asupra textului, deoarece reprezentanţii Tiraspolului au înaintat mai multe propuneri de ordin politic din partea care nu puteau fi acceptate. În particular, aceştia au încercat să condiţionat adoptarea documentului prin necesitatea reluării dialogului direct sau în format 5+2, ceea ce în opinia Chişinăului nu ţine de competenţele CUC.
În altă ordine de idei, Leahu a declarat că în anul 2008 delegaţia moldovenească la CUC intenţionată să asigure executarea prevederilor Acordului de bază din 1992 referitor la principiile de reglementare a conflictului transnistrean şi ale Acordului din 20 martie 1998 referitor la măsurile de dezvoltare a încrederii reciproce şi a contactelor între R. Moldova şi Transnistria. De asemenea, va relua tentativele de aprobare a iniţiativei Chişinăului lansată la finele anului trecut de a scoate toate posturile fixe ale forţelor pacificatoare, pentru a demilitariza în continuare zona de securitate şi a reduce obstacolele pentru libera circulaţie.
Următoarea şedinţă a Comisiei va avea loc la 17 ianuarie, la care urmează să continue discuţiile asupra documentului elaborarea căruia a început la 10 ianuarie.