Analiză Info-Prim Neo, episodul II: Primul episod al prezentei analize, publicat la 31 octombrie 2011, a avut în vizor comportamentul opoziţiei parlamentare în contextul bătăliilor politice foarte dure, „pe viaţă şi pe moarte”, care se dau pe scena politică moldovenească o perioadă îndelungată de timp. Una din concluziile, la care s-a ajuns, sugera că Partidul Comuniştilor (PCRM) ţinteşte nu doar provocarea alegerilor parlamentare anticipate, în urma cărora urmează să revină la putere, dar şi demiterea Guvernului Filat, slăbirea poziţiilor tuturor actualelor componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), precum şi eliminarea definitivă din viaţa politică a unor actori din arca guvernamentală actuală.

Se pare că scopuri similare urmăresc şi o parte, dacă nu chiar toate, formaţiunile politice din cadrul AIE, aceasta explicând utilizarea procedeelor „pe viaţă şi pe moarte” în confruntările politice interne. „În acest sens, nu sunt de neglijat zvonurile ce umblă „prin târg” că există cineva care şi-ar dori să obţină eliminarea din viaţa politică a lui Vlad Filat şi acel „cineva” poate fi o persoană sau un conglomerat de persoane politice din Republica Moldova. Dar tot atât de mult trebuie luate în calcul zvonurile conform cărora şi actualul premier urmăreşte eliminarea din viaţa politică, dar şi economică, a unor importanţi actori ai scenei politice moldoveneşti”, menţiona primul episod al analizei. Fenomenul eliminării, anihilării concurenţilor politici, nu este unul nou în politica moldovenească. La el se referea într-un interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo încă la 1 martie 2010 ex-reprezentantul special al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei: „Provocarea critică constă în faptul că la ambele extreme ale spectrului politic oamenii se tem că cealaltă tabără le vrea anihilarea”, spunea diplomatul european. Deşi nu foarte direct, Kalman Mizsei se referea la situaţia din perioada guvernării comuniste. Or, acum suntem nevoiţi să constatăm că situaţia s-a agravat mult pentru că sentimente de anihilare / lichidare reciprocă nutresc nu doar adversarii politici, dar şi partenerii politici, nu doar extremele, dar şi formaţiunile situate în centrul spectrului politic. Război politic total: toţi împotriva tuturor! De ce se întâmplă aşa? Care motive îi mobilizează pe politicienii moldoveni la luptă „pe viaţă şi pe moarte”?

Primul grup de motive ţine de modelul politic al guvernării pe care formaţiunile politice contemporane l-au preluat de la regimurile precedente. Şi guvernarea sovietică timp de şapte decenii din secolul trecut, şi cea comunistă din primul deceniu al acestui secol, s-au ţinut pe puterea nelimitată a unui singur partid, ceea ce de fapt, însemna a unei singure persoane. Se creează impresia că partidele / liderii de astăzi mai cred încă în posibilitatea revenirii la modelul autoritar de guvernare, tratându-i pe toţi concurenţii, adversari şi parteneri politici, ca pe duşmani politici care trebuie înlăturaţi din cale. Clasa politică moldovenească încă nu a ajuns să conştientizeze în deplină măsură că epoca guvernării în stil bolşevic a trecut ireversibil, locul acesteia luându-l epoca guvernării coaliţionale, aşa cum se practică demult în Europa spre care spunem că tindem. Această clasă politică îşi face lecţia abia acum, dar şi-o face greu, recidivând mai la tot pasul prin cramponări de iluzii pierdute. Setea de putere politică, (cât mai) nelimitată, caracterizează tot spectrul politic, inclusiv partidele cu pondere parlamentară modestă. De exemplu, acum câteva zile toată lumea utiliza la modul serios formula privind „poziţia crucială a Partidului Liberal în eventualitatea unei înţelegeri PD-PCRM în problema alegerii şefului statului...”.

Accentul de cuvântul „crucială” nu i s-a părut nimănui nici comic, nici lipsit de simţul măsurii în raport cu o formaţiune care are doar câteva mandate de deputat în Legislativ. Se pare că acea formaţiune a preluat nu doar o bună parte din electoratul fostului partid al „fostului om cu barbă”, dar şi abordarea grandomană a propriei importanţe în politica moldovenească. Mostre de astfel de comportament au fost prezentate de către Partidul Democrat (PDM) şi PL în cadrul negocierilor privind constituirea AIE la nivel central, şi de către toate componentele AIE în cadrul negocierilor eşuate de constituire a alianţelor la nivel local. Tot foarte recent, premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat (PLDM), explica situaţia politică complicată din ţară prin faptul că liberal-democraţii au „doar” 31 de mandate în Parlament. Dacă 31 de mandate sunt „doar”, iar 42 de mandate ale PCRM se dovedeşte că nu sunt suficiente nici măcar pentru a ajunge la guvernare coaliţională, trebuie să înţelegem că premierul îşi poate asuma sarcina de a scoate din mocirlă această ţară doar dacă ţara îi oferă majoritatea în Parlament, dar şi mai bine – majoritatea constituţională, ca în cazul PCRM. Altfel – nu.

O bună parte din problemele ţării sunt generate de deficitul de cultură politică atât în sânul clasei politice, cât şi al societăţii moldoveneşti în ansamblu. Se poate afirma că lozinca „pe viaţă şi pe moarte” ţine anume de deficitul culturii politice sau de cultura politică înţeleasă greşit care se manifestă, inclusiv, prin intoleranţă, incapacitate de a accepta existenţa unui alt punct de vedere, de a negocia, de a realiza compromisuri în interesele ţării. Avem o clasă politică în tranziţie şi ea se comportă ca atare.

Al doilea grup de motive al războiului total „pe viaţă şi pe moarte” vine, de asemenea, de la starea de tranziţie a elitei politice moldoveneşti, dar ţine, în special de aspectul economic al vieţii sociale. Majoritatea exponenţilor acestei elite sunt beneficiarii, dar şi victimele perioadei de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă, de redistribuire a proprietăţii şi fluxurilor financiare, de sărăcire bruscă a unor categorii masive de populaţie şi îmbogăţire peste noapte a unor grupuri şi persoane. Şi această perioadă încă nu a luat sfârşit. Mulţi dintre ei şi-au făcut afacerile „cu Kalaşnikov sub trenci”, la modul real, arma fiind utilizată în scopuri de apărare, dar şi în alte scopuri.... Kalaşnikov a fost şi rămâne a fi unul din instrumentele folosite şi la modul figurat în relaţiile de afaceri cu concurenţii, cu partenerii, cu statul, cu populaţia. Aceste instrumente au trecut să fie folosite, în mod curent, şi pe masivul politic. Nu poate fi altfel, pentru că, se ştie, politica nu este altceva decât continuarea economiei...

De aici – utilizarea de către toţi actorii politici a pârghiilor politice pentru exercitare de presiune, şantaj, ameninţări, corupere etc, majoritatea în scopuri economice. Exact aşa a fost şi în perioada guvernării comuniste, doar că toate se întâmplau şi se muşamalizau „în sânul familiei” guvernamentale, care îi devora, preponderent, pe cei din afară. Astfel, dacă până nu demult tendinţele de anihilare a concurenţilor, inclusiv politici, se manifestau prin valuri de arestări spectaculoase, în special, în seara de vineri, intentarea dosarelor penale, de regulă mai multe aceloraşi persoane, intimidări poliţieneşti etc., astăzi anihilarea are forma atacurilor raider, monopolizarea unor domenii economice întregi, dar şi spălarea de rufe murdare în public, cu utilizarea instrumentelor politico-mediatice.

De regulă, reglările de conturi sunt în câteva runde, pe linie ascendentă după intensitatea loviturilor aplicate reciproc. Societatea rămâne zăpăcită şi înfricoşată în urma acestor spectacole. În acest şir de motive ale războiului „pe viaţă şi pe moarte” nu-şi au locul declaraţiile politicienilor noştri despre „principii, valori şi interesul naţional”. Acestea au fost compromise ireversibil. Unica soluţie posibilă pentru elita politică este voinţa politică de a depăşi această stare de lucruri. Este în interesul elitei politice mai întâi şi doar mai apoi al societăţii în ansamblu. „Kalaşnikov”-ul politic, lăsat să-şi facă mendrele în continuare, pândeşte afacerile, averile, dar şi viaţa, şi viitorul elitei moldoveneşti. Poate că înainte sau împreună cu înţelegerile privind alegerea şefului statului, politicienii moldoveni de primă mărime, dar toţi, indiferent de culoare politică, ar urma să încheie un pact de neagresiune politico-economică, cu jurământ dur de a rămâne de azi înainte în limitele legalului şi moralului, dacă nu vor să rămână prizonierii stării actuale de lucruri cu urmări imprevizibile. Următorul pas ar putea fi reforma justiţiei, adevărată, nesimulată, reală...

Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo