CSM a aprobat cererile de demisie ale judecătorilor Druță și Sternioală

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat în ședința de vineri, 13 decembrie, cererile de demisie ale judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție, Oleg Sternioală și Ion Druță, care a fost și președintele CSJ, transmite IPN.

Cererile au fost aprobate cu șapte voturi ale membrilor CSM cu drept de vot. Astfel, se propune Parlamentului eliberarea lui Ion Druță și a lui Oleg Sternioală fin funcția de judecător. Ambele hotărâri pot fi contestate la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.

În aceeași ședință, Consiliul a anunțat concursuri la toate posturile vacante din sistemul judecătoresc, inclusiv opt posturi vacante la CSJ și patru la Curtea de Apel Chișinău.

Ion Druță a fost reținut la începutul lunii octombrie, dar în prezent se află sub control judiciar. Acesta este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Acum o săptămână, în cadrul acestui dosar, oamenii legii au aplicat sechestru pe bunuri imobiliare și autovehicule în valoare de 12,8 milioane de lei.

Oleg Sternioală a fost reținut pe 4 noiembrie într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, însă a fost eliberat în sala de judecată, fără a-i fi aplicată o altă măsură. Judecătorii au respins demersul procurorilor de aplicare a măsurii preventive – arest pentru 30 de zile. Decizia a fost contestată de procurorii anticorupție, care au considerat neîntemeiată hotărârea instanței de judecată. La începutul săptămânii, CSM a admis parțial sesizarea fostului procuror general interimar, Dumitru Robu, referitor la eliberarea acordului la reținere, aducere silită, percheziție și arestare a judecătorului Oleg Sternioală. De asemenea, CSM a eliberat acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală de percheziție și aducere silită în privința judecătorului CSJ pentru îmbogățire ilicită.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.