Curtea Supremă de Justiție a emis verdictul final pe cazul tentativei de omor al fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Toate persoanele condamnate anterior în acest dosar au fost achitate, iar acum acestea se întreabă cine va răspunde pentru fărădelegile admise.
Într-o conferință de presă la IPN, unul dintre cei achitați, Valerian Zabolotnîi, a menționat că toată viața a făcut sport de performanță, având și titlul de maestru în lupte libere. A apărat și a promovat sportul, sportivii și obiectivele sportive. A luptat cu ilegalitățile, inclusiv cu traficul de droguri. Bărbatul spune că poziția sa civică a nemulțumit un șir de persoane, iar într-o zi s-a trezit cu mascații în față și a fost reținut. Au urmat percheziții, inclusiv acasă, în prezența copiilor minori. Zabolotnîi afirmă că a tot fost amenințat că își va petrece tot restul vieții după gratii dacă nu va face declarațiile care i se cer. Bărbatul s-a mai plâns că a fost ținut în detenție în condiții inumane, fiind presat psihologic să recunoască fapte pe care nu le-a comis.
Potrivit lui, magistrații, care au fost la „consultări” cu Plahotniuc și care ar fi fost amenințați, l-au condamnat la 20 de ani de închisoare. În speranța să-i fie făcută dreptate, a depus recurs la Curtea de Apel. Dar s-a întâmplat mai rău, la termenul de 20 de ani, i-au mai fost adăugați încă trei ani de închisoare. După mai bine de șapte ani de la intentarea dosarului, a fost achitat de CSJ. Bărbatul așteaptă și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului și spune că despăgubirile financiare pe care le va primi le va aloca pentru promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerilor.
Avocatul Vladimir Curmeli a amintit că această cauză penală a fost pornită pe 4 aprilie 2017, iar sentința definitivă a fost pronunțată de CSJ abia pe 3 octombrie 2024. Timp de șapte ani și jumătate au durat investigațiile pe dosar, perioadă în care persoane nevinovate au fost private de libertate. În tot acest timp, măsurile de arest se prelungeau fără prea multe cercetări, fiind evident influențe din afara sistemului. Potrivit apărătorului, și la CSJ examinarea a durat în jur de doi ani, calea către decizia definitivă fiind una extrem de grea.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.