|
|
|
Deocamdată, criza din Israel-Gaza nu pune în pericol politica de extindere a UE. Cu toate acestea, dacă conflictul iese de sub control și devine un război regional, UE va avea dificultăți să asigure același nivel de atenție și resurse pentru Ucraina și procesul de extindere spre Est...
|
Dionis Cenușa, Columnist principal |
|
Criza din Orientul Mijlociu reprezintă o altă fisură în structura regională de securitate, care afectează Uniunea Europeană (UE) și credibilitatea sa geopolitică. A ieșit la iveală faptul că UE are pârghii limitate pentru a gestiona o criză geopolitică aflată la periferie, inclusiv pentru că este extenuată de agresiunea rusească împotriva Ucrainei. Conflictul preexistent dintre Israel și grupările paramilitare palestiniene a escaladat după atacurile teroriste ale mișcării Hamas asupra civililor din sudul Israelului, pe 7 octombrie, soldate cu anihilarea fizică, într-o formă violentă, a circa 1,400 de civili, și luarea a peste 220 de ostatici. Concomitent, populația civilă palestiniană din Gaza a devenit victima colaterală a acțiunilor militare, considerate disproporționate de organizațiile internaționale umanitare și pentru drepturile omului (HRW și AI), întreprinse de Israel. Unele surse indică că peste 7,000 de palestinieni civili ar fi deja decedat în Gaza (Le Monde, Octombrie 2023) de la începutul operațiunii israeliene pentru combaterea Hamas, cu circa 1/4 dintre aceștia fiind copii. Cifra victimelor în rândul palestinienilor civili ar putea să crească după ce Israelul a lansat incursiunea cu vehicule de război în Gaza, începând cu 28 Octombrie. Pe lângă victimele raportate de Israel și partea palestiniană sunt cetățeni din cel puțin 37 de țări care fie sunt captivi în Gaza, fie au decedat din cauza Hamas. Acest aspect conturează caracterul internațional al crizei la fel ca și multiplele proteste pro-palestiniene desfășurate în capitalele occidentale, inclusiv la Bruxelles.
Operațiunea teroristă comisă de Hamas a luat prin surprindere partenerii occidentali ai Israelului, care au demonstrat o pregătire mai degrabă limitată de a gestiona o criză multidimensională, izbucnită ad-hoc, în Orientul Mijlociu. SUA a evaluat eronat capacitățile aparatului de apărare și securitate a Israelului (New York Times, Octombrie 2023), iar UE a reieșit din faptul că situația din regiune face parte mai degrabă din mandatul geopolitic al diplomației americane. Unul din motivele atenției deficitare asupra acestui focar de conflict, manifestat de către SUA și UE, este mobilizarea resurselor (atenție politică și resurse materiale) pentru contracararea agresiunii rusești împotriva Ucrainei. Alt motiv poate fi considerată preocuparea occidentală de descurajarea unor măsuri militare ale Chinei împotriva Taiwan-ului (US Department of State, Iunie 2023), după scenariul rusesc în raport cu Ucraina, înfăptuit în februarie 2022. Pe lângă aceasta, actorii occidentali și-au focusat o bună parte din politica sa externă pe eliminarea riscurilor (“de-risking”) și sporirea autonomiei strategice în relație cu China în industriile critice, precum resursele minerale necesare pentru tranziția verde. Alte conflicte, precum cele care implică Armenia și Azerbaidjan (BNE Intellinews, Octombrie 2023) sau situația din Africa Sub-Sahariană, de asemenea au diluat atenția Occidentului, care rămâne în continuare într-un modus operandi de „pompier geopolitic”.
Amalgamul actual de crize geopolitice, care se derulează în paralel, în vecinătatea imediată și mai îndepărtată a UE, la Est și Sud, a demonstrat că arealul geografic unde intervențiile europene pot fi mai eficace este limitat. Din acest considerent, UE trebuie să aleagă să fie atotprezentă sau să selecționeze inteligent prioritățile unde să-și impună prezența, reieșind dintr-o analiză cost-beneficiu cumpătată a resursele disponibile și a obiectivelor trasate. În acest sens, UE poate combina gestionarea crizei umanitare din Gaza cu încetarea focului, cimentarea susținerii pentru Ucraina contra agresiunii rusești și eficientizarea procesului de extindere, cu scopul de a stabiliza și securiza vecinătatea sa imediată în Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic – Ucraina, Moldova și Georgia. Tratarea acestor trei procese drept prioritate, în mod concomitent, îi poate permite UE să evite o deteriorare abruptă a situației geopolitice regionale, ce poate fi acompaniată de o multiplicare a crizelor.
UE – între dezbinare și urgențe geopolitice
De la o competiție inter-instituțională între Comisia Europeană, pe de o parte, și Consiliul European și Serviciul pentru Acțiune Externă, UE a pășit în direcția unei diviziuni la nivelul statelor membre în cazul crizei din Orientul Mijlociu. Vizita și declarațiile Ursulei von de Leyen făcute din Israel au generat nedumeriri în oficiile lui Charles Michel și Josep Borell, care se ocupă de politică externă a UE. Circa 800 de diplomați și oficiali europeni au criticat lipsa unui discurs echilibrat din partea Președintei Comisiei, care poziționându-se în favoarea Israelului a adus atingere credibilității diplomației europene (Politico, Octombrie 2023). Acest lucru a fost precedat de alte fricțiuni legate de comunicarea și coordonarea în interiorul Comisiei. Într-un episod de depășire a mandatului (Euronews, Octombrie 2023), Oliver Varhely, responsabil pentru politica de extindere și vecinătate, a declarat că asistența umanitară pentru Gaza va fi stopată ca urmare a atacurilor Hamas din 7 octombrie. Totodată, Comisarul responsabil de gestionarea crizelor Janez Lenarčič l-a contrazis în mod univoc pe Varhely, reiterând că ajutorul umanitar continuă: 27.9 milioane de euro erau bugetați pentru 2023. Ulterior, UE a anunțat că triplează sprijinul umanitar până la 75 milioane de euro. Pe lângă discrepanțele de poziții în interiorul instituțiilor UE, există linii de divizare, mai puțin vizibile, între statele membre. La votarea din cadrul Adunării Generală a ONU, în favoarea încetării focului în Gaza au votat 8 state UE (inclusiv Franța, Spania și Olanda), 4 s-au opus acestei rezoluții, iar 15 s-au abținut. Această votare a arătat că există mai degrabă o dezbinare decât unitate în privința modului cum UE trebuie să gestioneze criza dată. În pofida votului în ONU, Charles Michel a insistat pe faptul că reuniunea Consiliului European din aceeași zi ar fi demonstrat unitate în cadrul UE, când a pledat nu pentru încetarea focului, ci pentru “pauze” umanitare (Consiliul European, Octombrie 2023).
Împreună cu SUA și alte state G7, Franța, Germania și Italia au transmis mesaje ce au combinat susținerea dreptului Israelului la auto-apărare și respectarea dreptului internațional umanitar în privința protecției populației civile (The White House, Octombrie 2023). În cadrul summit-ului bilateral din 20 octombrie, UE și SUA au convenit că vor coordona pașii pentru a proteja populația civilă. Eforturile declarate ale UE în vederea de-escaladării conflictului vor falimenta, deoarece dinamica crizei depinde de status-quo-ul civililor din Gaza. Prin urmare, o precondiție pentru decelerația crizei ar putea deveni un mecanism internațional ce ar asigura protecția civililor palestinieni, inclusiv cu opțiunea de a fi evacuați.
Ca situația umanitară să fie redresată, UE alături de SUA urmează să-și condiționeze sprijinul politic-diplomatic pentru Israel cu încetarea focului. În caz contrar, UE riscă să-și piardă autoritatea morală în ochii „Sudului Global”. Or, în timp ce UE convine să prelungească statutul legal al refugiaților ucraineni în statele UE până în martie 2025, aceasta este inaptă să producă soluții pentru a preveni decesele în rândul civililor palestinienii din cauza armatei israeliene. Costurile pentru acest eșec ar putea fi de cel puțin două tipuri. Pe de o parte, credibilitatea UE va fi știrbită (cel puțin parțial), influențând negativ tentativele UE de a extinde alinierea internațională la sancțiunile europene împotriva Rusiei pentru războiul anti-ucrainean. Pe de altă parte, nestoparea victimelor printre civilii palestinieni va a avea efecte negative asupra legitimității guvernelor naționale din UE. În unele cazuri, opinia publică tinde să susțină cauza palestiniană, în altele societățile europene conțin minorități musulmane (2023: Franța – 6.7 milioane, Germania – 5.5 milioane, etc.), care sunt sensibile la evenimentele din Gaza. (In)acțiunile guvernelor statelor UE și ale Bruxelles-ului pot avea consecințe asupra ordinii publice în prezent și respectiv efecte politic-electorale în viitorul apropiat.
Ucraina, Moldova și Georgia – perspective europene distincte
Politica de extindere a UE continuă să fie un element de stabilizare în arhitectura de securitate în proximitatea imediată a UE. De aceea, necesitatea de a opera pe alte fronturi geopolitice nu trebuie să fie un motiv pentru ca UE să-și reducă atenția față de consolidarea și materializarea perspectivelor europene pentru statele din Parteneriatul Estic – Ucraina, Moldova și Georgia. Extinderea spațiului european prin înglobarea acestor trei state trebuie să vizeze construirea de reziliență în fața amenințărilor produse de factorul rusesc. Pe lângă necesitatea de securitizare, aprofundarea integrării europene în aceste țări necesită să țintească clădirea unor state funcționale, care să prevină crize politice, declinuri social-economice, migrația în masă și depopularea.
În cazul Ucrainei, urgența este de a păstra dosarul ucrainean în topul agendei politice a UE. Pe de o parte, este nevoie de a asigura sprijinului politic, militar și financiar în toate sferele legate de războiul de apărare împotriva agresiunii rusești, inclusiv pe partea de sancțiuni. Faptul că atenția SUA este absorbită de situația din Orientul Mijlociu și că ajutorul pentru Israel pare să devină o prioritate creează un anumit disconfort în Kiev (Bloomberg, Octombrie 2023). Anterior, UE a reiterat că eficacitatea susținerii sale va depinde de durabilitatea asistenței americane. Din februarie 2022, UE a alocat peste 82 miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina, fără a fi calculate costurile de întreținere a celor peste 5 milioane refugiați ucraineni în statele UE. Deja se atestă o lipsă de resurse financiare în cadrul UE, care a solicitat suplimentarea bugetului cu circa 66 de miliarde de euro, dar demersul a fost recepționat cu obiecții de către statele membre. Reieșind din resursele financiare în scădere, UE înclină tot mai mult spre idea de a transfera Ucrainei, pentru necesități de reconstrucție, profiturile care derivă din banii ruși (peste 200 de miliarde de euro) înghețați în statele UE în rezultatul sancțiunilor post-2022. Doar în Belgia, în primele 9 luni ale lui 2023, au fost acumulați în jur de 3 miliarde de euro din profitul câștigat din banii înghețați ai Băncii Centrale Ruse. Pe de altă parte, conducerea ucraineană cere deschiderea negocierilor de aderare cu UE. La finele lunii septembrie, societatea civilă din Ucraina a evaluat nivelul de pregătire a țării cu 8.1 puncte din totalul de 10. Evaluarea tehnică a implementării celor 7 cerințe ale UE arată că probleme persistă în 2 sectoare - reforma Curții Constituționale și combaterea spălării banilor. Urmează decizii care trebuie adoptate de către Președintele Volodymyr Zelensky, iar până la aceasta Rada dominată de partidul său (Slujitorul Poporului) a trebuit să restabilească instrumente anti-corupție. Dacă gradul de pregătire este examinat strict pe principii tehnice, atunci în raportul Comisiei Europene cu referință la Ucraina, prezentat la începutul lunii noiembrie, ar putea figura o recomandare pozitivă privind deschiderea negocierile de aderare. La nivel european nu există o poziție deschisă împotriva demarării negocierilor cu Ucraina. Consensul politic de la Bruxelles corespunde unui nivel bun de implementare tehnică a condițiilor UE. Totuși, deschiderea capitolelor de negocieri ar putea fi tărăgănată pe parcursul anului 2024, chiar dacă Consiliul European va adopta o decizie favorabilă la finele lunii decembrie.
Dinamica reformelor din Moldova este văzută cu ochi mai degrabă pozitivi în UE. În cadrul vizitei sale de la Chișinău, din 12 octombrie, Ursula von de Leyen a dat aprecieri pozitive angajamentului guvernării față de parcursul de accedere la UE (Comisia Europeană, Octombrie 2023). Deși Președinta Comisiei Europene a dat o apreciere pozitivă reformelor realizate, ea a recunoscut de asemenea că ar exista unele „provocări” fără a le specifica. În orice caz, neajunsurile reformelor pe care trebuie să le implementeze autoritățile moldovenești ca parte din cerințele UE sunt justificate de către partea moldovenească cu amenințările hibride de sorginte rusă sau cu rezistența anti-reformă din interiorul instituțiilor de stat. În realitate, cresc discrepanțele dintre ambițiile politice pro-europene ale guvernării și respectiv calitatea reformelor. Astfel, în cazul evaluării candidaților pentru organul de auto-administrare a judecătorilor, un candidat (Iulian Muntean) selectat de către Comisia Pre-Vetting și promovat în funcție de către partidul de guvernământ (Partidul Acțiune și Solidaritate - PAS), deși acesta avea dosare de corupție pe rol. De asemenea, în contradicție cu recomandările Comisiei de la Veneția și chiar ale Curții Constituționale moldovenești, guvernarea a restricționat dreptul de a fi ales pentru o serie de candidați la alegerile locale (IPN, Octombrie 2023). Interdicțiile au fost motivate de către reprezentanții PAS drept remediu pentru a contracara încercările grupului criminal condus de Ilan Șor (sancționat în UE, SUA etc.) de a influența rezultatele alegerilor locale din 5 noiembrie. Potrivit estimărilor societății civile, nivelul de pregătire la finele lunii iunie a fost evaluat cu 4.2 puncte din totalul de 5. Cele 9 condiții articulate de către UE în raport cu Moldova sunt mai puțin specifice decât în cazul Ucrainei. De aceea, interpretarea progresului înregistrat de autoritățile moldovenești este mai puțin precis și mai subiectiv decât în cazul Ucrainei. Moldova ar putea rata șansa să deschidă negocierile de aderare, doar dacă UE va ține cont de deficiențele din domeniul justiției sau al legislației electorale. Totuși, având în vedere contactele politice strânse pe care le are PAS cu factorii politici de la Bruxelles, scenariul cu deschiderea negocierilor are un nivel ridicat de probabilitate.
Cea mai complicată situație este în Georgia, unde guvernarea pretinde că a implementat principalele aspecte legate de cele 12 condiții cerute de către UE. În realitate, legitimitatea scăzută a partidului de la conducere (Visul Georgian) anulează încrederea în actul de guvernare din Georgia. Tentativa eșuată de a o demite pe Președinta Salome Zurabishvili pentru promovarea perspectivei europene (Politico, Octombrie 2023), cu unele abateri procedurale de la prerogativele constituționale, denotă o criză în procesul politic de integrare europeană. Forțele politice apropiate de oligarhul Bidzina Ivanishvili folosesc vectorul european pentru a se menține la putere, iar opoziția vede în integrarea europeană o modalitate pentru a produce o schimbare politică. Există dubii valide privind îndeplinirea cerințelor UE pentru obținerea statutului de țară candidată. Totuși, exact ca și în cazul Ucrainei și Moldovei, decizia privind statutul de țară candidată pentru Georgia ține nu de gradul de pregătire al acesteia, ci de calculele geopolitice ale UE în privința factorului rusesc. Potrivit societății civile, 7 condiții din 12 sunt parțial implementate, altele 3 sunt mai avansate, iar două nu sunt realizate deloc – dezoligarhizarea și polarizarea politică (Civil.ge, Septembrie 2023). Dacă UE intenționează să resuscite cumva integrarea europeană a Georgiei, opunându-se intereselor rusești de a-și restabili influența, atunci statutul de țară candidată trebuie să fie oferită pe bază de raționamente geopolitice. Totodată, în faza ulterioară, deschiderea negocierilor de aderare va trebui să fie condiționată strict cu îndeplinirea reformelor unde există eșecuri în prezent, dar și cu calitatea desfășurării alegerilor parlamentare din 2024. Mai mult ca atât, UE trebuie să dezvolte o strategie de comunicare ageră și atentă în raport cu eventuala decizie de a acorda candidatura europeană Georgiei. Bruxelles-ul este obligat să explice publicului georgian că candidatura este oferită din calcule strategice. Condițiile ulterioare ale UE trebuie să vizeze calitatea proceselor democratice, cu accentul pe drepturile opoziției, mass-media și a societății civile. Decuplarea Georgiei de Ucraina și Moldova va juca mai mult în folosul Rusiei și a intereselor oligarhice georgiene decât împotriva acestora.
În loc de concluzie...
Criza din Orientul Mijlociu, la fel ca și agresiunea militară rusă contra Ucrainei, dar și alte conflicte geopolitice care urmează, sunt evidențe concludente ale faptului că sistemul relațiilor internaționale este în tranziție spre o lume multipolară. În acest sistem, multilateralismul și regulile nu dispar, ci au efecte limitate în termeni de timp și acoperire geografică. SUA, UE și alți actori occidentali trebuie să se adapteze pentru a rămâne actori geopolitici funcționali, care sunt capabili atât să anticipeze crizele cât și să le gestioneze când eșuează prevenirea lor.
Pe lângă identificarea unor soluții viabile pentru criza din Orientul Mijlociu, UE are în fața sa două priorități geopolitice suplimentare. Una vizează asigurarea susținerii pentru Ucraina, iar cealaltă se referă la extinderea UE, care, în contextul amenințărilor geopolitice, pe lângă caracterul său transformațional, a căpătat o dimensiune profundă de securitate. Deocamdată, criza din Israel-Gaza nu pune în pericol politica de extindere a UE. Cu toate acestea, dacă conflictul iese de sub control și devine un război regional, UE va avea dificultăți să asigure același nivel de atenție și resurse pentru Ucraina și procesul de extindere spre Est. Prin urmare, deși UE a gafat la prima etapă, aceasta trebuie să devină pro-activă și imparțială în gestionarea crizei din Orientul Mijlociu pentru a preveni o eventuală degradare a situației în vecinătatea sa imediată.
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în
Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Politica externă „multi-vectorială” și integrarea europeană: realitățile din Serbia, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Aderare europeană diferențiată: decuplarea iminentă a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Polarizarea (geo)politică din Georgia și Moldova și mizele pentru UE și Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Predominanța factorului geopolitic în agenda de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Noua agendă de apărare a UE și dinamica din Europa de Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Prognoze pentru Europa de Est în 2024: Criza de influență a UE și reînnoirea electorală a autocrațiilor. Analiză de Dionis Cenușa
- Factorul ungar-rusesc și dimensiunea ucraineană a lărgirii UE spre Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezoligarhizarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei – condiția UE pentru avansarea perspectivei europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Uniunea Euroasiatică și criza sanitară: integrare lacunară și ambiții geopolitice, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed
- Efectele pandemiei - între solidaritatea UE și reziliența vecinilor estici, Op-Ed
- “Guvernele căzătoare” din Moldova și Ucraina: Patru asemănări și două contraste, Op-Ed
- Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”? Op-Ed
- Efectele “macronizării” relațiilor UE-Rusia asupra vecinătății estice, Op-Ed
- Vocile „unioniste” din Moldova, migrația și integrarea europeană în Est, Op-Ed
- Imobilizarea oligarhilor în Moldova, Georgia și Ucraina: misiune (im)posibilă? Op-Ed
- Zece prognoze în 2020: Geopolitizarea oligarhiei în Moldova și apropierea UE-Rusia, Op-Ed
- Anul eurooptimismului “scurtat” în Moldova: Top 3 succese și regrese în 2019, Op-Ed
- Dialogul moldo-român: de la “ton calm” la regim de condiționalitate, Op-Ed
- Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed
- Dialogul UE-Moldova: Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Op-Ed
- Moldova și Serbia între extinderea UE și avansarea euroasiatică, Op-Ed
- Ajutorul macro-financiar al UE pentru Moldova: recompensă obiectivă sau stimulent politic?, OP-ED
- Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi, Op-Ed
- Guvernul reformelor din Moldova și “creditul de încredere” al UE, Op-Ed
- Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean, Op-Ed
- Fragilitatea guvernării de la Chișinău și agenda europeană până în 2020, OP-ED
- Deblocarea asistenței europene pentru Moldova: cu sau fără condiționalitate? Op-Ed
- „Primăvara anti-oligarhică” sau iluzii temporare în Moldova, Ucraina și Georgia, Op-Ed
- Cedarea regimului oligarhic, relansarea integrării europene în Moldova și agenda Rusiei, OP-ED
- Criza politică din Moldova: Depășirea complexului geopolitic și înfruntarea „statului capturat”, OP-ED
- Vitezele politice din Moldova, Ucraina și Georgia: în căutarea unui „cerc virtuos”, OP-ED
- Intersecția simbolurilor geopolitice în Moldova: între trecutul sovietic și drepturile minorităților sexuale, OP-ED
- Liberalizarea vizelor în Moldova după 5 ani: slăbiciunile bunei guvernanțe și comparații ucraineano-georgiene, OP-ED
- Moldova post-electorală: între avertismentele Rusiei, absența UE și alegerile anticipate, OP-ED
- Comportamentul (geo)politic al președinților Moldovei, Georgiei și Ucrainei: între percepții și realități fluctuante, OP-ED
- Formarea coaliției post-electorale din Moldova și câștigurile Moscovei, OP-ED
- Puterea diasporei în alegerile din Moldova – între percepții și realități, OP-ED
- Atitudinile cetățenilor din Moldova, Ucraina și Georgia față de UE și paradoxurile sondajelor, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2019: Reconfigurarea agendei europene în Moldova și criza statului de drept în UE, OP-ED
- Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: Top 3 progrese și eșecuri în 2018, OP-ED
- Deficiențele condiționalității europene și supraviețuirea clasei politice din Moldova, OP-ED
- Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED
- Conviețuirea dificilă a societății civile cu regimurile oligarhice din Moldova și Georgia, OP-ED
- Eșecul introducerii integrării europene în Constituția Moldovei: perdanții și câștigătorii, OP-ED
- Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED
- Oportunitățile opoziției extra-parlamentare, temerile guvernării și poziționarea față de UE, OP-ED
- Radiografia asistenței macro-financiare a UE în Moldova, Ucraina și Georgia: fruntașii și codașii, OP-ED
- Răcirea relațiilor UE-Moldova până la un nou test electoral, OP-ED
- Protestele anti-guvernamentale, stratagemele guvernării și agenda europeană a Moldovei, OP-ED
- Discrepanțele Chișinăului cu UE și intenția de valorificare a factorului rusesc, OP-ED
- Cazul Moldovei – un precedent periculos sau nu pentru relația UE cu Ucraina și Georgia? OP-ED
- Impactul rezoluției PE: de la o criză politică a guvernării la atacarea imaginii UE în Moldova, OP-ED
- Acutizarea dialogului UE-Moldova și calculele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Invalidarea alegerilor din Chișinău, scenariile guvernării și reacția UE, OP-ED
- Președinția României în Consiliul UE și contextul politico-energetic din Moldova, OP-ED
- Protestele sociale pe timp de integrare europeană: De ce cetățenii din Georgia protestează mai des decât cei din Moldova? OP-ED
- Impactul reapropierii dintre UE și Rusia asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei, OP-ED
- Multivectorialismul extern al Președintelui Dodon și incertitudinile geopolitice post-electorale, OP-ED
- Dependența energetică a Moldovei, evitarea transparenței și ignorarea datoriei pentru gazul rusesc, OP-ED
- UE și limitele „condiționalității stricte” față de Moldova, OP-ED
- Rolul și implicațiile (euro)unionismului în scrutinul din Moldova, OP-ED
- Aspirațiile europene ale Georgiei și lecțiile de învățat pentru Moldova, OP-ED
- Regenerarea regimului Putin și implicațiile pentru PaE și Moldova,OP-ED
- Scenariile (geo)politice pentru alegerile parlamentare din Moldova, OP-ED
- Moldova și UE: un dialog încâlcit în probleme vechi și așteptări noi, OP-ED
- Diagnoza oligarhiei din Moldova, Ucraina și Georgia și soluții pentru deoligarhizare, OP-ED
- Asistența UE pentru Moldova, urgentarea reformelor și supraviețuirea guvernării, OP-ED
- Integrarea europeană, importul legislației UE și soluții practice pentru conturarea beneficiilor, OP-ED
- Moldova și poziția de fruntaș al PaE – între reforme forțate și avantajul comparației regionale, OP-ED
- Lupta Moldovei contra dezinformării rusești: lacune și calcule electorale, OP-ED
- Noul mecanism de suspendare a vizelor – un instrument adițional pentru țintirea corupției din Moldova, Ucraina și Georgia, OP-ED
- Curtea Constituțională, integrarea europeană și lupta (geo)politică, OP-ED
- Președinția Bulgariei în UE și efectele asupra Moldovei, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2018: Testarea electorală a vectorului european și renașterea forțelor pro-ruse în Moldova, OP-ED
- Natura creșterii percepției pro-europene și tentativa de “constituționalizare” a vectorului european, OP-ED
- Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european, OP-ED
- Moldova și perspectiva de aderare la UE – lipsă de pregătire politică, instituțională și emoțională pe ambele părți, OP-ED
- Viitorul PaE și Moldova după Declarația de la Bruxelles – între pragmatism și realități locale, OP-ED
- Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED
- Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene, OP-ED
- Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova, OP-ED
- Multiplele viteze ale Parteneriatului Estic, societatea civilă și cazul Moldovei, OP-ED
- Rusia, naționalismul din Europa și Moldova, OP-ED
- Integrarea europeană, unionismul pro-european și defectele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Agendă pro-reformă în loc de blocarea asistenței macro-financiare, OP-ED
- Mandatul noului Șef al Delegației UE de la Chișinău și prima provocare majoră, OP-ED
- Misiunea UE în Vecinătatea Estică și Moldova: stimularea dezvoltării sau integrare europeană? OP-ED
- Magnetizarea Parteneriatului Estic, rolul Rusiei și implicațiile pentru Moldova, OP-ED
- Societatea civilă: agenți de influență sau sanitari ai sistemului politic. OP-ED
- Integrarea europeană în Moldova: proiect elitist sau nu? OP-ED
- Moldova la 26 de ani: între sustenabilitate și europenizare , Op-Ed
- Finalul mandatului lui Pirkka Tapiola, președintele pro-rus și oligarhul pro-european, OP-ED
- Miza Chișinăului: Asistența macrofinanciară și recunoașterea din partea UE, OP-ED
- Republica Moldova și “stabilitocrația” din vecinătatea europeană, OP-ED
- Reevaluarea Acordului de Asociere cu UE: soluție sau noi incertitudini? OP-ED
- Reacția UE la introducerea votului mixt: pragmatism sau slăbiciune, OP-ED
- Finanțarea externă a societății civile, presiunile guvernării și eurointegrarea, OP-ED
- Stimularea reformelor în Moldova, Georgia și Ucraina: condiționalități noi vs perspectiva europeană
- Președinția Estoniei în cadrul UE și implicațiile pentru Moldova
- Restabilirea livrărilor de electricitate din regiunea transnistreană și slăbiciunea factorului european, OP-ED
- Comisia de la Veneția, votul mixt și asistența europeană, OP-ED
- Rolul președintelui Dodon pentru Rusia și implicațiile pentru integrarea europeană, OP-ED
- Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova, OP-ED
- Valorile europene versus valorile tradiționale și subtextul geopolitic din Moldova, OP-ED
- Agenda europeană, societatea civilă și confruntarea cu guvernarea, OP-ED
- Trei scenarii privind soarta asistenței macro-financiare a UE pentru Moldova, OP-ED
- Stoparea asistenței europene versus votul uninominal în Moldova, OP-ED
- Cum Moldova a devenit “stat capturat”? OP-ED
- Dezastrele naturale din Moldova și oportunitățile relației cu UE, OP-ED
- Moldova după trei ani de regim fără vize cu UE și noile realități europene, OP-ED
- Poate Memorandumul cu Uniunea Euroasiatică diminua agenda europeană a Moldovei? OP-ED
- Îngrijorările ascunse ale UE și adaptabilitatea guvernării, OP-ED
- Moldova forțată să combine CSI și Uniunea Euroasiatică cu integrarea europeană, OP-ED
- Demersul pro-reformă al UE și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon, OP-ED
- Viteze multiple în UE și în vecinătatea ei: Unde este Moldova? OP-ED
- Simpatiile pro-europene și rostul opoziției pro-UE, OP-ED
- Președinția versus guvernarea: între conviețuire politică și antagonism geopolitic, OP-ED
- Securitatea europeană și demersul Rusiei pentru o lume post-occidentală, OP-ED
- Acordul de Asociere cu UE și paradoxurile președintelui Dodon
- Dilema UE: să critice guvernarea sau să combată propaganda eurosceptică a președintelui pro-rus? OP-ED
- Dialoguri paralele între UE și Moldova și factorul ruso-euroasiatic, OP-ED
- Implementarea DCFTA în regiunea transnistreană – are loc sau nu? OP-ED
- Populismul și integrarea europeană în Moldova
- Misiune dificilă: aprofundarea europenizării și restabilirea relațiilor cu Rusia
- Parteneriatul Estic devine mai “practic”. Ce câștigă Moldova? OP-ED
- Despre „cererea de aderare” la UE şi temele de acasă ale Moldovei, OP-ED IPN
- Interconectarea energetică cu UE: Reţeta pentru diminuarea dependenţei faţă de regiunea transnistreană şi Rusia
- Tactica europenilor în raport cu Chişinăul: Reforme acum şi aici, Op-Ed
- Georgia, liberalizarea vizelor cu UE şi implicaţiile pentru Moldova
- Chişinăul accelerează reformele pentru a seduce Uniunea Europeană
- Europenii din nou la Chişinău: între dialogul cu guvernarea şi liderii protestelor
- Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri
- Criza Schengen: Afectează aceasta regimul liberalizat de vize pentru Moldova sau nu?
- Presa occidentală şi cea rusească despre protestele de la Chişinău: între dezinformare şi manipulare
- Reacţiile UE şi SUA la noile proteste anti-guvernamentale de la Chişinău
- Ideea alegerilor anticipate în Moldova: Noii pro-europeni de la Chişinău – „da”, voci de la Bruxelles – „mai bine nu”
- UE sub preşedinţia olandeză şi aluziile la Moldova
- UE în Moldova: o reţetă pentru reanimarea vectorului european în 2016