„În primul rând, niciunul dintre criticii vehemenți ai guvernului Gavrilița, cu excepția lui Alexandr Muravschi, care a făcut-o voalat, nici măcar nu a încercat să invoce dificultățile provocate de agresiunea Rusiei împotrivă Ucrainei și impactul acesteia asupra Republicii Moldova, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic neobișnuit după accederea PAS la guvernare în 2021...”
---
Criticile ex-premierului...
La 10 februarie 2023, prim-ministrul Natalia Gavrilița a anunțat demisia Guvernului pe care l-a condus timp de un an și jumătate. În astfel de situații, de obicei, premierii demisionari înșiră un vast spectru de probleme care i-au împiedicat să-și onoreze promisiunile, după care trec la evidențierea reușitelor pe care cred că le-ar fi avut. Așa a procedat și Natalia Gavrilița, a vorbit și despre succese, dar nu s-au prea auzit regrete în privința demisiei guvernului său. Totuși, există un regret. Păcat că premierul Gavrilița n-a zăbovit cu demisia doar două săptămâni. Dacă zăbovea, și-ar fi anunțat demisia pe 24 februarie, exact la patru ani de la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și la un an de la începutul agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei.
Cel mai virulent critic al guvernului Gavrilița s-a dovedit a fi Ion Chicu, ex-prim-ministru, care își prezentase demisia pe 23 decembrie 2020, cu scopul de a declanșa alegeri parlamentare anticipate. Demersul ex-premierului Chicu a fost unul de succes. Așa, precum și-a dorit domnul Chicu, alegerile parlamentare anticipate au avut loc la 11 iulie 2021, iar în rezultatul lor funcția de prim-ministru i-a revenit Nataliei Gavrilița. Este important să se menționeze că ex-premierul Ion Chicu a participat la alegerile parlamentare anticipate pe care le-a provocat și la care, împreună cu formațiunea s-a – Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), clasându-se pe locul 12 din 23, cu un scor de 0.43% din voturile alegătorilor. Corect sau nu, dar așa au apreciat cetățenii performanțele guvernului Chicu. Dacă nu demisiona, guvernul Chicu ar fi putut activa până în prezent, demonstrându-ne cum un guvern profesionist poate face față provocărilor generate de un unui război regional. Respectiv, actualmente am fi fost în plină campanie electorală, alegerile parlamentare ordinare urmând să aibă loc după 24 februarie 2023 și i-am fi apreciat performanțele. N-am avut norocul să ne bucurăm de așa ceva chiar din cauza ex-premierului Chicu.
Este de remarcat că chiar în ziua anunțării demisiei guvernului Gavrilița, ex-premierul Ion Chicu și formațiunea domniei sale PDCM s-au adresat cu un demers Procuraturii pentru a investiga crimele pe care le-ar fi comis guvernul Gavrilița. Argumentarea este foarte solidă, cu excepția faptului că face abstracție de unele circumstanțe. Ultima remarcă se referă la faptul că ex-premierul Ion Chicu și formațiunea sa nu au dezvăluit opiniei publice atitudinea pe care o au față de ceea ce se întâmplă în țara vecină – Ucraina, cine este victimă și cine e agresor? Care este impactul asupra Republicii Moldova și cum ar fi corect să se comporte autoritățile publice când de asupra teritoriului țării zboară neautorizat rachetele terței țări, iar hotarele terestre trebuie ținute, practic, deschise pentru fluxul de sute de mii de refugiați? De fapt, de dragul adevărului, trebuie menționat faptul că ex-premierul Ion Chicu îi consideră provocatori pe ucrainenii, care și-ar dori: "Extinderea războiului este visul lor. Vor merge la orice provocare, numai ca toată această regiune să devină câmp de război". Asta ar fi o informație suplimentară pentru procurorii care vor examina adresarea PDCM privind crimele comise de guvernul Gavrilița, fără a lua în considerar că în țara vecină e război.
Criticile socialiștilor și comuniștilor
Atitudinea fracțiunii parlamentare a Blocului comuniștilor și socialiștilor față de guvernul Gavrilița a fost negativă de la bun început, de aceea, nici n-ar merita să fie examinată. Problema e că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) insistă pe dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Ce-i de spus aici? Păi, PSRM a susținut, la 23 decembrie 2020, demisia guvernului Chicu tocmai pentru a organiza alegeri anticipate. Rezultatul îl cunoaștem cu toții, nu știm numai de ce cred socialiștii că rezultatul unui scrutin nou le va fi favorabil? Respectiv, Partidul Acțiune și Solidaritatea (PAS) pare să nu fie de acord cu PSRM.
Este, totuși, un lucru revoltător în declarația PSRM, care afirmă că guvernul Gavrilița ar fi fost „... cel mai slab, neprofesionist și iresponsabil Guvern din istoria Republicii Moldova și va rămâne în istoria țării drept „un guvern al nereușitelor”. Este un neadevăr. Sigur, am putea admite că aprecierile PSRM sunt corecte doar parțial, că guvernul Gavrilița este pe locul al doilea, nicidecum pe primul, în privința păcatelor invocate. Cu certitudine, cel mai slab guvern a fost guvernul Greceanîi-Dodon din iunie-august 2009. În primul rând, acel guvern nu a prezentat societății investigația promisă privind evenimentele din 7 aprilie 2009, cu stabilirea vinovaților și pedepsirea lor pentru dezmățul organizat. În al doilea rând, acel guvern a fost unul alcătuit din mincinoși și giruete politice consacrate. Că este așa ne-o confirmă programul de guvernare al acelui guvern, întocmit de actualii lideri al PSRM, ex-premierul Zinaida Greceanîi și adjunctul său – Igor Dodon. În programul respectiv cei doi socialiști insistau precum că: “Deziderat incontestabil al majorităţii concetăţenilor noştri, integrarea ţării în Uniunea Europeană reprezintă prioritatea ireversibilă şi firească a politicii interne şi externe a Guvernului Republicii Moldova. Obiectivul primordial al Guvernului este de a continua transpunerea în viaţă a principiilor acquis-ului comunitar consemnate în multiplele acte normative ale statului nostru”. Și dacă au stabilit că prioritatea ireversibilă și firească este integrarea europeană, atunci de ce au renunțat la ea, angajându-se în promovarea integrării eurasiatice, alături de Rusia și Belarus?
De fapt, la întrebarea formulată a răspuns de nenumărate ori liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, care i-a calificat pe cei doi foști colegi drept trădători lipsiți de scrupule. Mai mult, Voronin și PCRM insistă în continuare pe calificativele menționate, ba chiar pe unele mult mai dezonorante. În plus, bătrânul lider comunist de mult îi suspecta pe Dodon și Greceanîi că ar juca la diferite capete ale mesei, tocmai de când cei doi socialiști au negociat cu Gazprom-ul contractul de livrare a gazelor către Republica Moldova.
În astfel de circumstanțe, pe timp de criză profundă, certați cu partenerii lor de coaliție și dezbinați, lucru confirmat recent de Igor Dodon, care mizează doar pe lebăda neagră, socialiștii cer alegeri parlamentare anticipate. Păi le spune chiar liderul lor informal că nu au niciun fel de șanse. Doar niște factori imprevizibili ar putea schimba situația, probabil, având în vedere eventuala utilizare a Natașelor împotriva Ucrainei. Bune perspective...
Criticile guvernatorului Găgăuziei...
Un alt critic intransigent al guvernului Gavrilița este chiar membrul acestuia, guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah. Aceasta din urmă se întreabă: „…de ce a demisionat dna Gavrilița, dacă, într-un an de guvernare PAS, Moldova „a obținut progrese remarcabile”, așa cum ne-a afirmat dânsa că a fost aprecierea comisarilor de la Bruxelles? Moldova va mai trăi o așa-zisă „poveste de succes”? Mai mult, Irina Vlah arată exact spre cine se face vinovat de problemele cu care se confruntă Republica Moldova: “Partidul PAS, condus informal de dna Sandu, a picat lamentabil examenul la disciplina Guvernarea țării... deocamdată, PAS experimentează pe destinele cetățenilor. Iar cineva continuă să-și facă PR internațional, fără a vedea ce se face „sub nas”.
Este de remarcat că doamna Vlah vorbește în cunoștință de cauză, ea chiar știe cum este corect să fie guvernată țară. Inițial, în perioada 2005-2015, domnia sa a făcut parte din fracțiunea parlamentară a PCRM. De aceea, știe cât de necooperant a fost PCRM cu alte partide politice de opoziție în perioada când a deținut majoritatea parlamentară. În consecință, în 2009, PCRM-ul necooperant s-a pomenit fără aliați, văzându-se nevoit să cedeze puterea, deși abținuse majoritatea absolută la alegerile parlamentare. De asemenea, doamna Vlah știe la ce pericole era supusă democrația moldovenească, atunci când ex-președintele Vladimir Voronin, care o promovase de-a lungul a 10 ani pe lista de candidați a PCRM. Acel Voronin, pe lângă funcția de șef al statului mai deținea și funcția de președinte al PCRM, influențând astfel activitatea majorității parlamentare și a guvernelor învestite de aceasta. Liderul PCRM nu a înțeles niciodată această incompatibilitate, de aceea, n-a ezitat să se răzbune pe doamna Vlah, numind-o “... o primitivă și înapoiată...”
La fel, doamna Vlah știe cât de incorect a procedat un alt ex-președintele, cel al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, care insistă că ar fi ajutat-o să obțină funcția de guvernator al Găgăuziei. Respectiv, în septembrie 2017, în pofida prevederilor legale, ex-președintele Dodon se declarase lider informal al PSRM, permițându-și în mod ostentativ, fără nicio jenă, să participe la ședințele Consiliului Republican al PSRM. Dodon, fiind discipolul lui Voronin, a procedat la fel ca și mentorul său, acuzând-o pe doamna Vlah că și-ar schimba coloratura politică ca un cameleon, în funcție de conjunctură. De fapt, Dodon, la fel ca și Voronin, nu poate accepta că doamna Vlah, pur și simplu, este principială. Este o dovadă că nici Igor Dodon n-a pus mare preț pe principialitatea Irinei Vlah, care iată că insistă în continuare, bănuind-o și pe președintele Maia Sandu că s-ar comporta ca un lider informal al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), așa cum a făcut Igor Dodon în raport cu PSRM.
Ținând cont de experiența politică a guvernatorului Găgăuziei ar fi oportun ca criticile doamnei Irina Vlah să fie luate în considerare. Mai ales că principialitatea acesteia a devenit proverbială. Astfel, bugetul Găgăuziei pentru anul 2022, care trebuie adoptat în 2021, a fost adoptat cu un an mai târziu decât se cuvenea, la 11 noiembrie 2022. Și asta servește drept dovadă a separației reale a puterii legislative și celei executive în Găgăuzia. Exemplul respectiv îi este, de fapt, recomandat și puterii centrale. Și eficiența guvernării în Găgăuzia poate fi ceva recomandabil pentru guvernul central. În acest sens, rămânem cu toții în așteptarea raportării succeselor doamnei Vlah, la sfârșitul celui de al doilea mandat de guvernator al Găgăuziei. Ar fi bine ca acest raport să fie publicat până la 30 aprilie 2023, când urmează să aibă loc alegerile noului Guvernator. Este adevărat că, din cauza principialității doamnei Vlah, ar trebui să mai așteptăm nu se știe cât timp. Vorba e că Irina Vlah s-a opus deciziei Adunării Populare a Găgăuziei de a organiza alegerile noului guvernator în termenele prevăzute. Acestea sunt efectele principialității.
Oricum, în pofida circumstanțelor menționate, rămânem cu toții în așteptarea raportului privind guvernarea Găgăuziei în perioada 2019-2023, ca mostră de succes pentru guvernarea centrală. Acest lucru este important fiindcă deja se aud tot felul de voci și nemulțumiri referitoare la faptul că vremurile bune ar fi trebuit să vină inițial în Găgăuzia și doar mai târziu pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel, marker al vremurilor bune în Găgăuzia trebuia să devină aeroportul internațional din Ceadâr Lunga și Centrala electrică din Vulcănești, care potrivit programului electoral al Irinei Vlah urmai să asigure dezvoltarea relațiilor economice ale Găgăuzii cu țările lumii, precum și asigurarea regiunii cu energie electrică. Succesele anunțate în domeniile respective ar încuraja și guvernarea centrală să dea dovadă de eficiență și responsabilitate pentru promisiunile făcute.
Criticile ex-viceprim-ministrului...
Curios, dar printre criticii intransigenți ai guvernului Gavrilița s-a numărat și ex-viceprim-ministrului, membrul guvernului Sturza, ex-ministrului economiei și reformelor – Alexandr Muravschi. Paradoxal, dar cu ocazia demisiei guvernului Gavrilița, Muravschi s-a arătat extrem de atent și cumpătat. Acesta parcă ar fi uitat despre aprecierile sale anterioare, referindu-se în termeni oarecum neobișnuiți la adresa ex-premierului Gavrilița: “Da, a fost un guvern care a făcut multe greșeli, a demisionat. Să-i spunem „mulțumesc” pentru ceea ce a făcut în această perioadă dificilă, pentru că, cu toate criticile mele la adresa acestui guvern, cu toate criticile altora, trebuie să spun că acest guvern a îndurat multe necazuri și greutăți, pentru că situația putea fi și mai rea. Acest lucru trebuie recunoscut. Să-i spunem „mulțumesc” Nataliei Gavrilița pentru munca depusă, iar plecarea ei din funcție este legată, pe de o parte, de motive obiective, iar, pe de altă parte, de caracterul ei, de principiile sale și de trăsăturile ce o caracterizează…“. Na-ți-o bună! Aprecieri adecvate de unde nu se aștepta ex-premierul Gavrilița.
De ce a decis ex-viceprim-ministrul Muravschi să fie atât de cumpătat în aprecieri? Probabil, fiindcă știe prin ce a trecut guvernul Sturza, în care a fost responsabil de economie, inclusiv de relațiile cu Gazprom. În acest context, este util să ne amintim și despre declarațiile propriu-zise ale ex-premierului Sturza, care a recunoscut că i s-au sucit mâinile pe la spate, fiind forțat să comită greșeli dificil de reparat, atunci când a cedat Gazpromului pachetul majoritar al companiei Moldovagaz. Respectiv, presiunile Gazpromului asupra guvernului Gavrilița au un istoric: a) cedarea pachetului majoritar către Gazprom; c) contractul semnat de Greceanîi-Dodon, care conține formula de stabilire a prețurilor și care i-a trezit bănuieli ex-președintelui Vladimir Voronin; d) acumularea artificială a datoriilor, puse pe seama Moldovagaz ca instrument de șantaj etc. Toate aceste lucruri le-a avut, probabil, în vedere Alexandr Muravschi, atunci când explica creșterea exorbitantă a inflației, care a lovit rău de tot în guvernul Gavrilița.
Respectiv, Muravschi consideră că cea mai mare nereușită a guvernului Gavrilița este inflația anuală, în 2022, de aproximativ 34%. În același timp, este important să luăm în considerare că inflația anuală, în 2022, într-o țară dezvoltată, membră UE, care a negociat prietenește prețurile la gaz cu Putin – Ungaria, a fost de aproximativ 26%! Acum, dacă luăm în considerare că guvernul Gavrilița, fără să i se închine lui Putin, a reușit totuși să aprovizioneze țara cu gaze, demonstrând că Republica Moldova se poate izbăvi de șantajul Gazpromului și că își poate, în principiu, asigura securitatea energetică, atunci putem înțelege și aprecierile lui Alexand Muravschi la adresa guvernului Gavrilița.
Concluzii
Criticii guvernului Gavrilița au dreptate, însă doar parțial. Însă, oricâtă dreptate ar avea, guvernul Gavrilița a realizat o performanță inegalabilă pentru criticii săi zeloși. În primul rând, niciunul dintre criticii vehemenți ai guvernului Gavrilița, cu excepția lui Alexandr Muravschi, care a făcut-o voalat, nici măcar nu a încercat să invoce dificultățile provocate de agresiunea Rusiei împotrivă Ucrainei și impactul acesteia asupra Republicii Moldova, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic neobișnuit după accederea PAS la guvernare în 2021.
În al doilea rând, este foarte curios că toți criticii virulenți sunt sau au fost promotori declarați ai integrării europene a Republicii Moldova, dar și-au schimbat viziunile sub influența circumstanțelor și momelelor, evident cu excepția ex-premierul Ion Chicu, care s-a declarat promotor al integrării europene abia în 2020. În schimb, liderii Blocului comuniștilor și socialiștilor, precum și Irina Vlah au: a) semnat Declarația Parlamentului cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene; b) elaborat și votat Programul de guvernare în care insistau că integrarea europeană a Republicii Moldova este ireversibilă; c) constituit Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), care și-a stabilit drept sarcină obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la UE etc. Toți aceștia au renunțat ulterior la scopurile stabilite de ei înșiși. Cu toate acestea, anume Natalia Gavrilița, care fusese numită, încă 2008, secretar al CNIE, a reușit performanța de a deschide perspectiva europeană a Republicii Moldova, obținând, alături de colegii săi, statutul de țară candidat pentru aderarea la UE. Este un fapt, care chiar merită apreciat, în pofidă deficiențelor guvernului Gavrilița.
