Cristina Gherasimov: Atacul Rusiei cu rachetă balistică este o clară violare a suveranității Ucrainei

Atacul Rusiei asupra Ucrainei cu o rachetă balistică cu rază medie este o clară violare a suveranității și independenței Ucrainei, a declarat Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru integrare europeană al Republicii Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Mesajul nostru pentru partenerii din Europa este să continue să sprijine Ucraina, pentru că Ucraina luptă pentru noi toți, pentru Europa”, a adăugat Cristina Gherasimov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, 21 noiembrie, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei instalaţii militare ucrainene şi a avertizat Occidentul că Moscova ar putea lovi instalaţiile militare ale oricărei ţări ale cărei arme sunt folosite împotriva Rusiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.