Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc de stil vechi intră de astăzi, 28 noiembrie, în Postul Nașterii Domnului, cunoscut ca și Postul Crăciunului. Acesta ține până pe 6 ianuarie inclusiv, ajunul Nașterii Domnului.
Preotul Andrei Pârgaru, de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Chetrosu, Anenii Noi, a declarat pentru IPN că Postul Nașterii Domnului este un post ușor, cu excepția ultimii săptămâni, care este mai aspră. Este un post de bucurie, pentru că anticipează acele sărbători de iarnă care reunesc familiile.
Pe durata postului, creștinii se vor abține de la produse de proveniență animală. Dezlegare la pește vor avea în zilele de sâmbătă, duminică și la sărbătorile creștine. Preotul Andrei Pârgaru le dorește creștinilor un post cu folos, pentru curățarea a sufletului și a trupului.
În contextul pandemiei, preotul spune că sunt luate toate măsurile de protecție. Creștinii poartă măști, respectă distanța fizică, iar în biserică nu se adună mai mult de 50 de oameni. Suprafețele sunt tratate cu soluție dezinfectantă și se face regulat aerisirea încăperii. Enoriașii sunt cei care decid dacă vor să se împărtășească, cu respectarea regulilor de siguranță. La necesitate, preotul vine cu rugăciuni acasă la persoanele vârstnice, bolnave. „Sănătatea este cel mai de preș dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu și de aceea trebuie să o păzim și să avem grijă de ea”, a mai spus preotul
Pe parcursul anului sunt pe patru posturi – Postul Sfintelor Paști, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfintei Marii și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.