Creșterea ratingului unor politicieni a fost influențat de faptul că au apărut în altă postură în fața oamenilor, opinie

Creșterea ratingului unor politicieni a fost influențat de faptul că aceștia au apărut în alt format și în altă postură în fața oamenilor. De această părere este jurnalistul Constantin Olteanu. Potrivit lui, primii oameni în stat și-au lăsat fotoliile și au apărut în fața cetățenilor în diferite posturi, iar acest lucru a contribuit la creșterea aprecierii în sondaje, transmite IPN.

Referitor la partidele politice, jurnalistul spune că PDM a crescut în cifre nu atât datorită mesajului pe care îl transmite, cât datorită proiectelor pe care le-a implementat. Tot aici a contribuit și creșterea anunțată a salariilor și pensiilor.

Despre blocul ACUM DA PAS, Constantin Olteanu spune că doar a amplificat niște mesaje, însă nu a venit cu proiecte de viitor și în care cetățenii să creadă. „Nu au niște fapte care ar da credibilitate mesajelor pe care le promovează. Mai este și acest duel politic între partide, el se răsfrânge și asupra imaginii blocului.

Sociologul Ian Lisnevschi susține că toate sondajele sunt la egale din punct de vedere al tendinței. În opinia lui, sistemul electoral mixt o să joace un rol semnificativ asupra  rezultatelor partidelor în alegeri. „Nu trebuie să uităm că rezultatele în circumscripțiile uninominale pot sau să ridice acest procent, cu 0,3-0,5 sau va duce procentul partidului în jos”, spune sociologul.

De asemenea, Ian Lisnevschi spune că sistemul mixt determină și o marjă de eroare mai mare la sondaje. „Trebuie de luat în vedere circumscripțiile, persoana care reprezintă partidul. Toate aceste lucruri influențează. De aceea, formula cercetării trebuie să fie modificată”, a menționat sociologul.

Potrivit lui, sondajele în mare parte se fac pentru politicieni ca aceștia să vadă dacă este corectă campania electorală și dacă dă rezultate, iar partidele și politicienii care cunosc cum să lucreze cu rezultatele sondajelor vor avea succes. Sociologul spune că partidul de guvernământ și-a dublat procentajul în sondaje pentru că el cunoaște problemele oamenilor.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.