Curtea Constituțională a mers pe un făgaș greșit atunci când a declarat Partidul Politic Șor neconstituțional, nemotivat, iar asta a dus la apariția unor proiecte de legi suplimentare care trebuie să clarifice nelămuririle apărute. De această părere este analistul politic Cornel Ciurea și a fost exprimată în cadrul în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Partidele între drepturi, responsabilități și neconstituționalitate”, organizată de IPN.
Proiectul de lege pentru implementarea unor considerente conținute în Hotărârea Curții Constituționale nr.10/2023 privind controlul constituționalității Partidului Politic Șor”, votat deja în prima lectură, în data de 14 iulie 2023 a provocat numeroase discuții, dar marea dilemă este legată de „interzicerea participării în alegeri a anumitor categorii de persoane”, spune expertul.
Cornel Ciurea spune că, în opinia lui, subiectul lichidării partidului politic a fost tranșat de către Curtea Constituțională de o manieră incorectă. „În mod logic trebuia să se meargă pe o altă formulă care se numește „dizolvarea partidului politic” sau se putea merge pe formula de neconstituționalitate, însă, în conformitate strict cu articolul 41 al Constituției, alineat 4, care arată clar : „Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale”, spune Cornel Ciurea. Potrivit lui „în cazul dizolvării sau declarării neconstituționale sau lichidării partidului politic s-a greșit la primul pas”.
Referindu-se la posibilitatea deschisă de adoptarea hotărârii Curții Constituționale de a dizolva, lichida un partid, pe două căi: prin instanța de judecată și prin Curtea Constituțională, Cornel Ciurea a spus că Curtea Constituțională nu a inventat nimic nou, ea a mers pe cadrul juridic existent.
„Există două căi majore, prin acțiune externă, prevăzute de Legea partidelor politice: una este declararea neconstituțională, ceea ce s-a făcut, dar de o manieră greșită, și a doua este lansarea unei proceduri complexe de către Ministerul Justiției care prevede sancționarea și eventual lichidarea partidelor politice prin decizia instanței”, a spus Cornel Ciurea.
Analistul politic spune că „Partidul Șor va căuta modalități de a accede la guvernare și, probabil, o să-i reușească acest lucru, având în vedere și sondajele, și trendurile din societate, dar fără a folosi propria siglă. Acrobațiile politice în Republica Moldova își vor atinge apogeul pentru că spre asta ne împing guvernanții. Ei împing politicul în subsol undeva”, spune Cornel Ciurea.
Dezbaterea publică cu genericul „Partidele între drepturi, responsabilități și neconstituționalitate” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.