Copii merg în vacanţă pe 25 aprilie

Vacanţa de Paşti a elevilor va începe pe 25 aprilie şi se va încheia pe 3 mai. Contactată de Info-Prim Neo, şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că, spre deosebire de şcoli, grădiniţele îşi vor continua activitatea. De obicei, pe perioada sărbătorilor pascale, frecvenţa la grădiniţe este redusă, deoarece părinţii îşi lasă copii acasă cu fraţii şi surorile mai mari, a menţionat Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Perioada vacanţei de Paşti se stabileşte în dependenţă de ziua sărbătorii Învierii Domnului. Anul trecut elevii nu au mers la ore de pe 5 până pe 12 aprilie. În municipiul Chişinău sunt deschise 143 de instituţii de învăţământ preuniversitar finanţate din bugetul local şi 15 instituţii private, în care studiază peste 78 de mii de elevi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.