Cooperarea moldo-lituaniană în sectorul justiţiei va fi intensificată

Moldova şi Lituania vor intensifica relaţiile de cooperare în domeniul justiţiei. Conducerea Ministerului Justiţiei a avut o întrevedere cu noul ambasador al Lituaniei în Republica Moldova, Rimantas Latakas. În cadrul discuţiei, ministrul Oleg Efrim a apreciat buna colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţiile de resort din Lituania în procesul de implementare a Strategiei de reformare a sectorului justiţiei, transmite IPN.

Oficialii au discutat despre necesitatea promovării practicilor lituaniene în domeniul e-Guvenare şi e-Justice. În special, s-a vorbit despre proiectul de creare a unei baze de date on-line privind procesul de creaţie a actelor normative, de la etapa de iniţiativă până la actul final, publicat în Monitorul Oficial (e-Legislaţie).

Ambasadorul Rimantas Latakas a declarat că Lituania va continua să susţină reformele din justiţie şi să acorde suportul şi asistenţa necesară. „Schimbările pozitive din justiţie sunt vizibile, de aceea Lituania va intensifica colaborarea dintre instituţiile de drept din Republica Moldova şi cele din Lituania. Vom continua să sprijinim reformele începute în acest domeniu şi parcursul european al Republicii Moldova”, a subliniat diplomatul.

Rimantas Latakas este ambasador al Lituaniei în Republica Moldova din 20 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.