Cooperare inter-comunitară în Găgăuzia

 Satele Congaz, Cotovscoe şi Chioselia Rusă din Găgăuzia, în care este implementat unul din cele 10 proiecte de cooperare inter-comunitară susţinute prin Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, vor cheltui grantul de 100 de mii de dolari pentru utilaje de curăţare a drumurilor, de amenajare a spaţiilor verzi şi de evacuare a deşeurilor.

Solicitat de IPN, viceprimarul satului Congaz, Mihail Esir, a spus că, în lipsa spaţiilor amenajate pentru colectarea gunoiului şi a unei structuri de canalizare, satul pare murdar, deşi oamenii îşi îngrijesc gospodăriile şi terenurile de pe lângă casă.

„Ar trebui să renovăm şi punctului medical, ne trebuie bani şi pentru centrul de copii orfani. Locuitorii de vârstă înaintată şi-ar dori să organizăm transport prin sat, pentru că este foarte mare. De 3 ani de gândim la un asemenea proiect, dar drumurile sunt atât de proaste, încât autobuzele nu ar rezista mult timp.  De aceea, am hotărât cu banii din grant să cumpărăm un excavator multifuncţional şi două tractoare noi”, a comunicat viceprimarul.

În total, 40 de localităţi din ţară vor primi asistenţă financiară din partea Guvernului Danemarcei, în cadrul a 10 proiecte susţinute de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată. Programul este coordonat de către Cancelaria de Stat şi aplicat de PNUD şi UN Women.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.