 |
|
| Veaceslav Craciun | |
Până la anticipate nu mai e, practic, timp și aceasta scoate în prim-plan subiectul eventualelor coaliții și alianțe între forțele politice. Liderul Partidului Socialiștilor deja a început consultările de rigoare cu potențialii aliați de pe flancul stâng. În aceste circumstanțe Autonomia găgăuză ar putea să se manifeste – nu ca forță politică, ci ca partizan politic al PSRM, care a avut un rol semnificativ în realizările politice ale lui Igor Dodon.
Afecțiune din interes
Pentru majoritatea locuitorilor din regiune chestiunea alegerii unora sau altora deja de mulți ani se rezolvă simplu și frumos: pentru Dodon, pentru socialiști. Nu este o alegere ideologică, ci pragmatică. E un gen de alianță „din interes”, ghidată de „noi vă dăm voturile, voi ne protejați interesele”. Pentru PSRM acest mariaj politic „din interese” s-a dovedit a fi destul de avantajos, iar totalurile alegerilor prezidențiale și parlamentare din regiune sunt o dovadă convingătoare în acest sens.
Cât privește eficiența „afacerii” pentru autonomie, sunt vehiculate păreri diferite. Reprezentanții socialiștilor pot numi din mers câteva decizii adoptate și vreo zece proiecte de legi respinse, dar și unele decizii de guvern vizând interesele regiunii în perioadele când partidul avea influență asupra executivului. În totalitate, e mult mai puțin decât și-ar fi dorit locuitorii din autonomie.
Așa sau altfel, în pofida nuanțelor sceptice din dispoziția comunității găgăuze, deocamdată socialiștilor nu li s-a găsit vreo alternativă. Acei care ar putea să pretindă la rolul de „noi aliați ai Gagauz-Yeri”, dau dovadă de indiferență față de regiune sau de necunoașterea necesităților și specificului, chiar la nivel de declarații și de aceea nu se bucură de încrederea localnicilor.
Continuăm cum a fost?
La prima vedere, în prezent nu există temei pentru reexaminarea alianței politice a socialiștilor cu Găgăuzia și urmează doar un lucru de nimic: în ajunul alegerilor anticipate Igor Dodon va avea o întâlnire de uzanță cu bașkanul Irina Vlah (pentru imagine, chiar mai bine ar fi cu câteva zeci de „reprezentanți ai societății”), o ieșire comună la presă și tot așa pe cărarea bătătorită spre o campanie coordonată și o majoritate prognozabilă a voturilor găgăuze în pușculița de partid.
Ar fi un scenariu satisfăcător pentru socialiști, dar e prea puțin în condițiile mizelor mărite de acum. Igor Dodon trebuie să-și mențină cu orice preț pozițiile din Parlament, pentru a-și păstra influența asupra constituirii Guvernului. Asta înseamnă că el va dori să stoarcă Găgăuzia, în calitate de rezervă electorală, până la ultimul vot.
Doar prelungind formal alianța cu administrația regiunii, aceasta nu-i va reuși ex-președintelui. Mai întâi, în ultimii ani în regiune s-a înregistrat un anumită cotă de nemulțumire față de acțiunile socialiștilor. Apoi, posibilitățile autorităților din Gagauz-Yeri de mobilizare a electoratului au și ele o limită. Se cer argumente convingătoare pentru a aduce la urne populația dezamăgită. Mult mai convingătoare decât actualele ”de a fi împotriva NATO și Unirii”. Acest moment ar putea fi folosit de conducerea politică a regiunii pentru a marca o serie de priorități pe care să încerce a le asigura cu garanția politică a socialiștilor.
Dacă admitem că rezultatele la alegerile parlamentare îi vor permite PSRM să participe la constituirea Cabinetului de Miniștri, cum se va răsfrânge asupra Găgăuziei probabila reformă teritorial-administrativă? Va fi, oare, restabilită direcția teritorială a fiscului pentru Găgăuzia? Asumându-și angajamente concrete de genul acestora (lăsăm la o parte locurile pe lista de partid la alegeri, chiar dacă aceasta va conta), cu cifre, calcule și angajamentul de a introduce aceste promisiuni în viitoarele negocieri de formare a majorității parlamentare, socialiștii vor atrage atenția și își vor păstra imaginea de aliat politic al regiunii. Dar dacă își va limita agenda pentru alegătorul găgăuz la nivelul „apărării de tancurile NATO” și „valorile tradiționale”, partidul lui Dodon va demonstra că nu merită o abordare serioasă.
A face lobby de o manieră găgăuză
Deloc ușor să spui dacă Igor Dodon e gata de angajamente serioase față de Autonomia găgăuză. Deocamdată, problema actualizării lor cu administrația regiunii e precedată de alta. Experiența Găgăuziei de a face lobby intereselor regiunii în fața autorităților centrale este prea neînsemnată și locuitorii ei nu pot ieși din prinsoarea aceluiași cerc al speranței și exasperării politice. Adoptarea unor noi reguli ar putea avea loc în cadrul dezvoltării politicului găgăuz și anume odată cu apariția unor noi actori – a partidelor politice, care conform deciziei Curții Constituționale, pot fi înregistrate chiar dacă dispun de reprezentanțe doar în câteva raioane.
Partidul politic, atașat de regiune și capabil să le asigure socialiștilor un număr maxim de voturi va fi în stare atât să fixeze promisiunile, date de aliatul de pe flancul stâng, cât și să recurgă la presiune pentru îndeplinirea lor. Orice raion al țării ar dori să-și promoveze interesele regionale în acest mod. Gagauz-Yeri dispune de aceste posibilități într-un mod înzecit, însă deocamdată, adevărat, practic nu recurge la ele.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
