Consumul de energie electrică, total acoperit vineri

Pentru astăzi consumul de energie electrică necesar malului drept a fost acoperit 100%. Consumul se estimează la nivelul similar ultimelor zile, se arată într-un comunicat de presă emis de Celula de criză de la Guvern, transmite IPN.

SA „Energocom" a rezervat la hotarul cu România capacitatea necesară pentru a suplini consumul Republicii Moldova. Activarea contractelor de avarie sau fluxuri neintenționate nu este necesară, informează autoritățile.

Joi consumul total de energie electrică pentru malul drept s-a redus cu circa 4,4%. 63,02% din energia electrică este procurată din România.

În ceea ce privește malul stâng al Nistrului, consumul total de energie electrică a fost de 4 131 000 kWh, electricitate produsă în proporție de 90% de centrala de la Cuciurgan. În regiunea transnistreană au loc zilnic deconectări programate, cu durata de 5 ore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.