Constantin Oboroc: Dacă Platforma DA va merge până la capăt, viața se va schimba

Dacă echipa Platformei DA va merge până la capăt și va contura în norme legale ceea ce a început, atunci viața cetățenilor se va schimba esențial, pentru că se va schimba starea de spirit în societate, în partidele politice. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la IPN, de către Constantin Oboroc, ex-vicepremier, ex-consilier prezidențial.  Constantin Oboroc a făcut referire la unul din angajamentele Platformei DA în actuala campanie electorală – președinții partidelor politice să fie aleși prin vot secret.

În opinia sa, în orice partid politic e bine ca oamenii care împărtășesc principiile și valorile partidului să poată veni și să se manifeste fără să țină cont de faptul dacă place sau nu liderului politic al partidului.

„Acești oameni, promovând și începând calea de democratizare a partidelor politice, vor merge până la capăt, pentru că acest exercițiu, de vot în interiorul partidelor politice, să fie exact la fel de strict monitorizat cum sunt alegerile parlamentare și locale”, a menționat Constantin Oboroc.

Principiul selecției prin vot secret va ajunge la nivel local și teritorial. Mai mult, înaintarea candidaților pentru alegeri se va face în modul secret. Aceasta va deveni o normă care va schimba lucrurile. Până acum , subliniază Constantin Oboroc, „cu cât erau mai puternice focurile de artificii și mai luminoase, cu atât mai tare se întunecau mințile oamenilor. Asta trebuie să înțelegem”.

Dacă propunerile Platforma DA nu vor fi aplicate, urmează vremuri grele, pentru că derapajele care se pot întâmpla pot duce la consecințe foarte grave, subliniază Constantin Oboroc. El le-a dorit celor din Platforma DA să-și ducă angajamentul până la final. „Această echipă nu trebuie scoasă din brazdă. Ei, cum s-ar spune, trebuie să tragă cum au tras până acum din greu pentru că au muncit, au creat, s-au luptat și trebuie această brazdă să fie dusă până la hat. Iar hatul, în viziunea mea este, ajungând în Parlament, să ducă dosarele începute la capăt. Cei vinovați trebuie să stea acolo unde le este locul și acest angajament trebuie finalizat cu norma constituțională, pentru a deveni o normă de viață într-o țară normală”, a conchis ex-consilierul prezidențial, ex-vicepremierul Constantin Oboroc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.