Consiliul de Presă din Republica Moldova anunţă concurs de alegere a membrilor pentru perioada aprilie 2014-aprilie 2016. La concurs pot participa candidaţi recomandaţi de mediul jurnalistic şi consumatori de produse mass-media din Republica Moldova, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului de Presă, candidaţii care vor reprezenta mediul jurnalistic pot fi propuşi de către redacţiile instituţiilor mass-media (presă scrisă, audiovizual, portaluri informaţionale), organizaţii profesionale ale jurnaliştilor, organizaţii ale patronilor de media, alte asociaţii obşteşti din domeniul mass-media. Candidaţii trebuie să cunoască deontologia jurnalistică, să dea dovadă de imparţialitate, să aibă vechime în muncă în jurnalism de cel puţin 3 ani.
Candidaţii care vor reprezenta consumatorii de produse mass-media pot fi propuşi de către grupuri de consumatori de cel puţin 10 persoane, organizaţii sindicale, organizaţii patronale, organizaţii religioase, formaţiuni politice, alte asociaţii obşteşti.
Dosarul de participare la concurs va include obligatoriu: CV-ul candidatului, o scrisoare de recomandare şi argumentarea corespunderii candidatului cu criteriile enunţate. Scrisoarea urmează să fie semnată de către conducătorul şi un reprezentant al colectivului organizaţiei sau instituţiei care îl (o) recomandă. În cazul candidaţilor propuşi de grupuri de consumatori, scrisoarea va fi semnată de cel puţin 10 persoane, cu indicarea datelor de contact ale acestora. Totodată trebuie să fie prezentat acordul candidatului privind disponibilitatea de a activa pe baze de voluntariat în calitate de membru al Consiliului de Presă.
Dosarele urmează a fi prezentate până la data de 10 aprilie 2014, ora 17.00, la sediul Secretariatului Consiliului de Presă, oraşul Chişinău, str. Romană 2/2, MD-2005 sau la adresa electronică secretariat@consiliuldepresa.md la care pot fi expediate copiile scanate ale documentelor. Telefon pentru relaţii: + 022/22-09-96 www.consiliuldepresa.md
Din componenţa Consiliului de Presă fac parte 9 persoane, selectate în urma unui concurs deschis, pentru un mandat de doi ani. Patru membri ai Consiliului reprezintă mediul jurnalistic (dintre care doi din partea mass-media regională), iar cinci membri reprezintă consumatorii de produse mass-media.