Consiliul Europei susţine că a transmis Parlamentului expertiza asupra proiectului Codului Audiovizualului, în timp ce unii deputaţi neagă acest fapt

Consiliul Europei (CoE) susţine că a transmis demult autorităţilor de la Chişinău expertiza referitor la proiectul Codului Audiovizualului (CA), adoptat la 6 aprilie. Un deputat din opoziţie de asemenea susţine că expertiza a fost transmisă în Parlament, însă deputaţii – autori ai proiectului Codului neagă acest lucru sau spun că nu cunosc de existenţa acesteia. Solicitat de Info-Prim Neo, deputatul din partea Partidului Democrat Dumitru Ivanov, unul din autorii proiectului, a declarat că nu a auzit ca expertiza să fi fost transmisă parlamentului. „Mi-ar fi interesant şi mie să o văd”, a spus deputatul. Victor Stepaniuc, deputat din partea Partidului Comuniştilor, preşedintele Comisiei de profil, nu a putut fi găsit. Surse din anticamera acestuia au comunicat că „expertiza nu este în Parlament”. Preşedintele fracţiunii PPCD Vlad Cubreacov a spus că nu cunoaşte dacă documentul respectiv a ajuns în Parlament. Pe de altă parte, deputatul din partea Alianţei „Moldova Noastră”, Anatol Onceanu a comunicat pentru Info-Prim Neo că ştie din surse sigure de faptul că expertiza este demult în Parlament. „Probabil că este nefavorabilă autorilor, din care cauză se ascunde existenţa acesteia, pentru a putea adopta un comportament adecvat acestei situaţii”, a spus el. În condiţiile respective, Info-Prim Neo a solicitat Oficiului de Presă al CoE informaţii despre expertiza la proiectul CA. Estelle Steiner, reprezentant al Oficiului, responsabilă pentru R. Moldova, a transmis Agenţiei următorul răspuns: „Expertiza CoE la proiectul Codului Audiovizualului a fost transmisă autorităţilor moldoveneşti la 29 mai, prin reprezentantul permanent al RM la Consiliu”. Alexandru Barbov, şeful serviciului de presă şi imagine al Parlamentului a precizat pentru Agenţie că reprezentantul Moldovei la CoE este Alexei Tulbure, care anterior a fost rechemat, dar continuă să îndeplinească această funcţie până va fi numită o altă persoană. Proiectul Codului Audiovizualului a fost elaborat de deputaţi comunişti, democraţi şi creştin-democraţi. Reprezentanţii altor formaţiuni politice, precum şi experţi în domeniu, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile au calificat documentul, în cadrul multiplelor dezbateri la această temă, care s-au desfăşurat la Chişinău, drept unul de coloratură politică, care va permite şi în continuare imixtiunea puterii în audiovizualul autohton.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.