Un consilier raional de la Ocnița a fost reținut în flagrant delict, în timp ce-i transmitea 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. În schimbul banilor, edilul urma să părăsească Partidul Socialiștilor și să adere la Partidul politic „Renaștere”. Potrivit Centrului Național Anticorupție, perchezițiile de la sediile formațiunii politice s-au soldat cu reținerea consilierului, transmite IPN.
CNA menționează că cercetările au loc în cadrul cauzei penale pornite pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani. Începând cu data de 24 martie 2023 și până în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care face parte și aderarea la un alt partid politic. În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de două milioane de lei, dintre care un milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură. Pe 2 august, sub controlul CNA, a fost primită suma de 30 de mii de dolari, iar consilierul a fost reținut în flagrant delict.
„Pentru documentarea sub toate aspectele a infracțiunii și identificării altor complici, au fost operate percheziții la sediile unei formațiuni politice, atât în Chișinău, cât și în orașul Ocnița. De la fața locului au fost ridicate materiale relevante cauzei”, se arată într-un comunicat de presă.
În spațiul public au apărut informații că persoana reținută ar fi soțul deputatei Irina Lozovan. Totodată, colegul Irinei Lozovan, Alexandr Nesterovschi, ambii foști deputați ai PSRM, au declarat că perchezițiile s-au desfășurat după ce reprezentanții Partidului „Renaștere” au organizat o conferință de presă la care au făcut apel pentru colectarea semnăturilor pentru declararea Partidului Acțiune și Solidaritate neconstituțional.