Congresul Partidului Popular va avea loc în noiembrie
Congresl Partidului Popular din Moldova (PPRM) va avea loc pe data de 17 noiembrie 2012, a declarat pentru Agenţia Info-Prim Neo politicianul Alexandru Oleinic, ex-ministru al tehnologiilor informaţionale. El a menţionat că în cadrul congresului va fi adoptat programul politic şi statutul formaţiunii pentru perioada imediat următoare, va fi schimbată structura conducerii partidului şi vor fi acceptaţi noi membri.
„Din 2011 am lucrat în teritorii pentru a consolida liderii locali, cu o experienţă vastă în administrare şi politică, inclusiv dintre cei care au părăsit Alianţa Moldova Noastră, după aderarea acesteia la Partidul Liberal Democrat, în rezultat fiind formate până la acest moment organizaţii teritoriale în 25 de raioane”, a menţionat Alexandru Oleinic.
El a precizat că „structura conducerii partidului o va decide congresul, care fie că va numi un preşedinte al formaţiunii, fie va merge pe calea formării unui organ de conducere dintr-un grup de persoane cu împuterniciri egale”.