Condiții proaste la un bloc sanitar din AMTAP. Ministerul Culturii vine cu o reacție

Pe rețele de socializare au apărut fotografii cu un bloc sanitar nereparat de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) . Într-o reacție la postare, Ministerul Culturii precizează că în luna august acestui an a alocat instituției  suplimentar la finanțarea existentă pentru reparații curente 1 500 000 de lei, transmite IPN.

Ministerul Culturii a dat link-ul la postare unde se menționează că în ajunul începutului anului de studii, ministrul culturii, Sergiu Prodan, însoțit de secretarul de stat, Andrei Chistol și alți reprezentați ai ministerului, au efectuat, o vizită de lucru la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Sergiu Prodan s-a întâlnit cu rectorul AMTAP și cu membrii Consiliului de Administrație și a pus în discuție problemele stringente ale instituției.

De asemenea, Sergiu Prodan a solicitat Consiliului de Administrație al instituției să pregătească și să prezinte, în cel mai scurt timp, planul de dezvoltare strategică a instituției pentru următorii cinci ani, menționând că Academia este una din prioritățile agendei de lucru a Ministerului Culturii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.