Comunitatea rusă din Republica Moldova nu va vota socialiștii, declaraţie

Valerii Klimenco, președintele Congresului comunităților ruse din Republica Moldova şi reprezentantul Moldovei în Consiliul Internațional al Concetățenilor Ruși, susţine că, la 11 iulie, comunitatea rusă din Republica Moldova nu va vota socialiștii. Supărarea vine dintr-o istorie mai veche, din 2017, când Consiliul municipal Chişinău, cu votul socialiştilor şi liberalilor, au deposedat Congresul comunităților ruse de un teren alocat pentru construcţia unui centru cultural pentru copiii ruşi.

La o conferință de presă la IPN, Valerii Klimenco a relatat că, mai devreme de 2017, Primăria Chişinău a alocat Congresului comunităților ruse un teren pe str. Calea Ieşilor pentru construcția centrului cultural. Atunci, Congresul a găsit un investitor, o companie italiană, care a acceptat din banii săi să construiască o clădire cu 17 etaje, iar 20% din suprafaţă, primele trei etaje, se obliga să le transmită Congresului. Celelalte încăperi, care trebuiau să fie apartamente de locuit, compania urma să le vândă ca să-şi întoarcă banii investiţi în proiect. Potrivit lui Valerii Klimenco, după ce aceasta şi-a asumat cheltuieli mari pentru lucrări de pregătire, documentaţie de proiectare, în 2017 Consiliul municipal Chişinău a decis să ia terenul alocat Congresului comunităților ruse, la iniţiativa unui consilier socialist. Aleșii locali au susținut propunerea, fără a verifica argumentele invocate, spune Valerii Klimenco.

Valerii Klimenco spune că era de înţeles poziţia liberalilor, care au o atitudine deja formată faţă de tot ce e rusesc, dar nu şi a socialiştilor, care se declară prietenii ruşilor, aceste acţiuni fiind greu de acceptat. De atunci, spune Valerii Klimenco, a avertizat socialiştii că nu mai pot conta pe comunitățile ruse în viitoarele lor activităţi politice, inclusiv la ultimele alegeri prezidenţiale. „Nu am votat pentru candidatul socialiştilor, care le doresc rău copiilor ruşi care locuiesc în Republica Moldova. Înţeleg că, poate e prea dur faptul că judecăm socialiştii şi le pasăm responsabilitatea în această situaţie, dar o facem pentru că partidul nu a reacţionat în nici un fel în acest caz, iar inițiatorul acelei decizii continuă să rămână în rândurile socialiştilor”, a explicat Valerii Klimenco.

Valerii Klimenco a adăugat că, la fel ca şi la alegerile prezidenţiale, când comunitățile ruse nu au votat pentru candidatul socialist, aşa vor proceda şi la alegerile parlamentare de duminică. Se va întâmpla atât timp când consilierul în cauză va rămâne cu socialiştii. „Evident, fiecare are dreptul la libera alegere, dar Congresul comunităților ruse din Republica Moldova îndeamnă comunitățile ruse, ţinând cont de situaţia descrisă, să se abţină de la susținerea Partidului Socialiştilor la aceste alegeri”, a fost mesajul lui Valerii Klimenco.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.