Gospodăriile vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiații ucraineni aflați sub protecție temporară, vor primi compensații financiare totale de 700 de mii de euro, pentru a atenua impactul crizei energetice. Suportul va fi oferit în cadrul unui program care va avea loc în perioada ianuarie – martie și va fi oferit datorită suportului financiar al Uniunii Europene, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, măsură urmărește să sprijine grupurile vulnerabile în perioada sezonului rece, prin acoperirea parțială a costurilor crescute de trai, generate de criza energetică, utilizând fonduri alocate de People in Need și Uniunea Europeană.
Bugetul total al programului de suport este de 700 de mii de euro, oferiți sub formă de compensații nominative pentru sprijinirea categoriilor de beneficiari.
„Această inițiativă subliniază angajamentul ministerului de profil și al organizației People in Need de a sprijini cele mai vulnerabile grupuri din Moldova, consolidând protecția socială și solidaritatea în fața crizei energetice”, se arată într-un comunicat de presă al MMPS.
Inițiativa se datorează contribuțiilor din fondurile People in Need, resursele SOS Ukraine – donațiile poporului ceh, precum și finanțării Uniunii Europene.