Comisie parlamentară propune crearea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice

Comisia de anchetă pentru investigarea cazurilor de demolare şi deteriorare a unor monumente istorice va propune Parlamentului crearea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. Preşedintele comisiei, Ghenadie Ciobanu, a declarat pentru IPN că acesta va avea scopul să elaboreze dosarele de inventar, să elibereze paşapoarte monumentelor protejate de stat şi să elaboreze proiecte-pilot de restaurare acestora.

De asemenea, comisia va propune Parlamentului să fie operate modificări şi completări în Codul Penal şi Codul Contravenţional pentru înăsprirea sancţiunilor la încălcarea Legii privind ocrotirea monumentelor. Actualmente Codul Contravenţional prevede o amendă de la 800 la 1400 de lei pentru persoane fizice şi de la 2000 la 4000 de lei pentru persoane juridice.

Comisia va mai propune ca în bugetul de stat să se prevadă un articol aparte pentru restaurarea monumentelor istorice. Totodată, potrivit deputatului, este necesar de a elabora un mecanism de înlesniri fiscale pentru deţinătorii de monumente istorice în scopul restaurării şi protejării acestora.

Potrivit lui Ghenadie Ciobanu, analiza efectuată a demonstrat că unele competenţe legale în domeniul protejării monumentelor, care ţin exclusiv de Parlament, sunt preluate în mod fraudulos de către autorităţi sau instanţe de judecată, iar ca rezultat unele edificii sunt demolate. Un exemplu ar fi edificiul din strada Șciusev, 2 din capitală. Instanţa de judecată a anulat regimul de protecţie a acestui imobil, care a fost institut de către Parlament, deşi nu era în drept să o facă. De asemenea, chiar dacă nicio instanţă nu are dreptul să decidă demolarea unui monument de importanţă naţională, există exemple când instanţa a decis demolarea unor astfel de edificii.

Comisia mai recomandă actualizarea Registrului monumentelor ocrotite de stat prin divizarea lui în trei regiuni specializate: Registrul naţional arheologic, Registrul naţional al monumentelor de for public şi Registrul naţional al monumentelor istorie.

Până acum, de la independenţă, nicio persoană nu a fost pedepsită pentru deteriorarea monumentelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.