Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă a selectat joi, 19 octombrie un alt candidat la funcţia de membru a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, după ce Comisia juridică a respins o candidatură selectat anterior, pentru că nu întrunea toate criteriile necesare unui membru al CCA. Parlamentul urma să confirme în funcţie la şedinţa de joi membrii CCA, dar Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi a respins candidatura lui Valeriu Ciobanu, pe motiv că nu are cel puţin 5 ani de experienţă în unul din domeniile prevăzute. În cadrul unei şedinţe a comisiei de profil, care a avut loc ulterior, în locul lui Valeriu Ciobanu a fost selectat în calitate de candidat jurnalistul Vlad Ţurcanu. Candidatura acestuia, precum şi altele 2 au fost propuse de liderul fracţiunii parlamentare a PPCD Vlad Cubreacov. Membrul comisiei, deputatul democrat Dumitru Ivanov de asemenea a propus o candidatură. În dimineaţa zilei de vineri, urmează să aibă loc şedinţa Comisiei juridice, care va examina candidatura lui Ţurcanu. Candidaturile, precum şi modul în care au fost selectate de către comisia mas-media au fost criticate atât de deputaţi din opoziţie, cât şi de reprezentanţi ai societăţii civile, care au declarat că selectarea s-a făcut în mod ilegal şi netransparent. Reprezentanţi ai comisiei parlamentare de profil resping aceste acuzaţii.