Comisia Europeană a acordat 3 milioane euro pentru contracararea efectelor secetei

Comisia Europeană a acordat un ajutor umanitar în valoare de 3 mln euro (circa 49 milioane MDL) pentru fermierii şi populaţia din zonele rurale ale Moldovei afectate de secetă. Potrivit unui comunicat de presă al Delegaţiei Comisiei Europene în R. Moldova, fondurile sunt destinate asigurării furajelor şi nutreţurilor pentru animalele domestice şi vor fi realizate prin intermediul Departamentului Comisiei Europene de Ajutor Umanitar (ECHO), condus de Comisarul Louis Michel. Asistenţa umanitară va fi acordată pentru mai mult de 15 mii gospodării vulnerabile. Pe termen lung şi mediu, Comisia intenţionează să aloce fonduri suplimentare pentru Moldova, sub coordonarea Comisarului Benita Ferrero-Waldner. Aproape 40 mln euro (circa 652,5 milioane MDL) vor intra la bugetul de stat al Moldovei în următoarele 6 luni prin Programul pentru Securitate Alimentară şi Sprijin pentru Reforma de Asistenţă Socială, acordată în cadrul Programului Politicii Europene de Vecinătate (ENPI). Pe termen lung, Comisia este hotărâtă să continue susţinerea bugetului, pentru creşterea anticipată a resurselor financiare disponibile ale Guvernului. Sprijinirea reformelor, care include şi sectorul agro-alimentar va fi susţinut prin Programul Naţional de Acţiune al ENPI prevăzut pentru 2008. Moldova a fost lovită de o secetă prelungită care a afectat 80% din teritoriu, în special raioanele din Sud. Impactul asupra recoltelor de cereale a fost considerabil astfel încât majoritatea gospodăriilor, considerate vulnerabile, care se bazau pe produsele din grădina proprie, se confruntă cu efectele secetei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.