Comentariul Ministerul Apărării privind pelerinajele preoților militari la Moscova

Preoții militari nu sunt angajați ai Ministerului Apărării, colaborarea cu ei desfășurându-se în cadrul unui acord semnat în 2020 cu Mitropolia Moldovei. Totuși, călătoria acestora în Federația Rusă ar putea duce la interzicerea accesului lor la evenimentele desfășurate de Armata Națională. Cu precizări în acest sens a venit Ministerul Apărării pentru Deschide.MD, citat de IPN.

În comunicatul publicat pe 4 septembrie, Mitropolia Moldovei recunoaște că „pelerinajele” preoților săi în Federația Rusă sunt organizate de Patriarhia Rusă și afirmă că acestea vor continua, în ciuda nemulțumirii enoriașilor, care se întreabă ce caută păstorii lor în țara care a declanșat o invazie criminală în Ucraina. Pe 8-9 septembrie, încă un grup de preoți va zbura în Rusia. Cu o mică diferență: dacă fețele bisericești plecate anterior își „ridicau gradele” pe la berării din Moscova, în cazul celor aproximativ 30 de preoți care vor zbura în zilele ce urmează este vorba despre alte grade, mai concret militare.

Într-adevăr, de această dată, la Moscova pleacă un grup de preoți militari, care se află doar în subordinea Mitropoliei Moldovei. Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul Mitropoliei Moldovei, grupul va fi condus de episcopul de Ceadîr-Lunga, Nicolae Roșca, colonel, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.

Din listă, întocmită de protopopul de Criuleni și Dubăsari, Oleg Vieru, fac parte aproximativ 30 de preoți, majoritatea militari, precum protoiereul mitrofor Adrian Toia, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Durlești; arhimandritul Irinarh (numele lumesc Ion Costru), starețul sfintei mănăstiri Țigănești; preotul Dan Grigori; protoiereul Lilian Ciubatîi, blagocinul raionului Briceni; prot. mitr. Igor Cojocari, protopop de Rezina; prot. Dumitru Darmancev, parohul bisericii „Sf. Irh. Alexie” s. Pohrebea, r. Dubăsari; Victor Ceban, preot-paroh al Bisericii cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Anenii Noi; prot. mitr. Gheorghe Gavriliță, șef direcție Armata Națională din cadrul sectorului sinodal Activitate Spirituală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept; prot. mitr. Valeriu Gîțu; prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu, vicepreședintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept.

Potrivit surselor Deschide.MD, peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei au plecat sau ar urma să plece în Rusia în perioada august-septembrie, în cadrul unor „pelerinaje” organizate de condamnatul fugar Ilan Șor și Patriarhia Rusă. Acolo, fețele bisericești sunt primite regește, servite cu mâncăruri și băuturi scumpe, acceptă cadouri și primesc la întoarcere carduri „MIR”, pe care li s-a promis că vor primi și câte 1000 de euro pe lună pentru „întreținerea bisericilor” și salarii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.