Colaborarea moldo-ucraineană în contextul aderării la UE, discutată la Guvern

Colaborarea moldo-ucraineană, în contextul obiectivului comun de aderare la Uniunea Europeană, a fost discutată de premierul Dorin Recean cu noul ambasador al Ucrainei în Moldova, Paun Rohovei, transmite IPN.

„Prin integrarea în familia europeană, ambele popoare vor câștiga un viitor mai prosper, mai civilizat. Și o Uniune Europeană mai largă înseamnă mai multă prosperitate și securitate”, a menționat Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă.

Oficialii au evidențiat eficiența formatului de cooperare între Republica Moldova, Ucraina și România. Domeniile prioritare de interes sunt energia, infrastructura, lărgirea rețelei de transport prin construcția unui pod peste Nistru, securitatea informațională și cibernetică. De asemenea, se urmărește creșterea investițiilor, pentru a spori reziliența sistemelor de apărare.

Noi inițiative vor fi promovate și în domeniile de cultură și educație, astfel încât refugiații ucraineni să se integreze ușor în Moldova, să-și păstreze tradițiile și cultura.

Premierul Dorin Recean a subliniat încă o dată curajul și sacrificiul Ucrainei în fața agresiunii nejustificate a Rusiei și care protejează securitatea întregii regiuni.

La rândul său, ambasadorul Ucrainei a remarcat că Republica Moldova este un prieten adevărat, accentuând sprijinul oferit refugiaților și susținerea politică acordată statului ucrainean la nivel internațional.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.