Coaliţia municipală a eşuat repetat în votarea bugetului capitalei în primă lectură

Coaliţia municipală a eşuat repetat marţi, 4 decembrie, în votarea bugetului capitalei în primă lectură. De această dată, nu a fost suficient un singur vor pentru a promova proiectul. Acum mai bine de o săptămână, la 22 noiembrie, pentru buget au votat 23 de consilieri, fiind necesar votul al cel puţin 26 de aleşi locali. În şedinţa din 4 decembrie, proiectul bugetului a fost susţinut de către fracţiunea Partidului Liberal (11 consilieri), fracţiunea liberal-democrată (3 consilieri), fracţiunea social-democrată (5 consilieri) şi 6 consilieri ai Alianţei „Moldova Noastră” (preşedintele fracţiunii, Pavel Caba, a lipsit din şedinţă fiind invocate motive de boală – n.r.). Nu se ştie, dacă ceilalţi consilieri s-au abţinut sau au votat împotrivă. Faptul că bugetul nu a fost promovat în primă lectură a trezit discuţii aprinse între aleşii locali. Consilierul fracţiunii-liberale, Corina Fusu a ieşit la tribuna centrală pentru a declara că aleşii, care nu au votat bugetul „lucrează împotriva cetăţeanului” şi că „merg mână în mână cu comuniştii”. A fost urmată la tribună de consilierul PCRM, Valerii Pavlov. Acesta nu a apucat să dea replică fiind împiedicat de liberalul Gheorghe Brega, care a început să vorbească la microfon în acelaşi timp. Brega l-a acuzat pe Pavlov că a ieşit la tribună, fără să i se ofere cuvânt şi a spus că va bloca microfonul până acesta nu îşi va ocupa locul în sală. Următorul care a luat cuvânt a fost liderul social-democrat Eduard Muşuc, care în fond a susţinut opinia liberalei Corina Fusu şi a cerut colegilor din Consiliu să-şi revadă decizia. Fără să ajungă la un numitor comun, consilierii au solicitat pauză. Anterior punerii la vot a proiectului, consilierul PCRM, Valerii Pavlov, a declarat că fracţiunea sa nu va susţine bugetul în primă lectură, pe motiv că funcţionarii Primăriei nu s-au conformat cerinţelor formulate în şedinţa trecută de către consilieri de a identifica mecanisme pentru a suplimenta veniturile pentru anul viitor. Pavlov a declarat că doar în 10 luni ale anului curent au fost acumulate în buget, de facto, circa 1,4 mlrd lei, în timp ce veniturile planificate pentru întreg anul 2008 sunt de 1,344 mlrd lei. „Ascundeţi bani, şi nu vom accepta acest lucru”, a subliniat Pavlov. Primarul general, Dorin Chirtoacă, în adresarea sa către Consiliul municipal Chişinău, a declarat că municipalitatea se confruntă cu o situaţie fără precedent, când bugetul nu poate să crească. „Impozitul pe venit din partea agenţilor economici nu mai vine în bugetul municipal. La TVA nu mai avem acces. Foarte multe din acumulările din municipiu pleacă spre bugetul statului şi suntem puşi în situaţia să ne descurcăm cu aproximativ acelaşi buget ca şi în anul 2007, în condiţiile în care nu avem cum să acumulăm aceleaşi venituri suplimentare şi în condiţiile în care preţul la utilităţi a crescut”, a declarat Dorin Chirtoacă. Edilul a precizat că rostul acestui buget este de a putea gestiona municipiul în condiţii bune cu resurse mai puţine, impuse de guvernare. „Nu este secret, de modul în care va fi prezentată opiniei publice atitudinea administraţiei locale faţă de anul financiar 2008, depinde foarte mult situaţia politică din 2009”, a mai spus primarul general, subliniind că deficitul pentru anul viitor este de cel puţin 26 mln lei şi că acesta va mai creşte, ca rezultat al adoptării unor proiecte investiţionale. Potrivit proiectului, bugetul municipiului Chişinău pentru anul viitor prevede venituri în sumă de 1,344 mlrd lei şi cheltuieli 1,37 mlrd lei. Deficitul urmează a fi acoperit, potrivit Direcţiei generale finanţe din contul obiectelor supuse privatizării. Deocamdată lista acestora nu a fost definitivată. Data limită a aprobării bugetului este 10 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE